Ciolacu, către profesori: Sunt convins că o să ne strângem toți la prefectură și vom continua discuțiile
0Președintele Camerei Deputaților, șeful PSD, Marcel Ciolacu, a declarat în cadrul ceremoniei militare, la Buzău, că ar fi vrut să se adreseze și profesorilor, arătându-se ferm convins că vor continua discuțiile cu cei din educației la prefectură, în contextul în care mai mulți profesori au protestat joi, la Domul Central din Cimitirul Eroilor, din Municipiul Buzău.

„Aș fi vrut în mod deosebit, la sfârșit, să mă adresez și doamnelor și domnilor profesori. Dar încă de la început aș dori să le mulțumesc pentru respectul pe care ni l-am arătat astăzi unii altora și sunt ferm convins că după această manifestare, această zi sfântă de înâlțare, o să ne strângem cu toții la prefectură și vom continua discuțiile împreună. Doamnelor și domnilor, nu cred că există cuvinte, termeni sau expresii care să descrie în toată dimensiunea sa semnificația actelor de eroism ale celor care se odihnesc în acest loc încărcat de atât de multă istorie. Deci orice aș spune, aici ar fi tot prea puțin față de ceea ce le datorăm eroilor noștri”, a transmis Marcel Ciolacu în cadrul ceremoniei militare și religioase, la Buzău.
Marcel Ciolacu a mai subliniat că „un popor devine o națiune atunci când ajunge să aibă propria conștiință istorică, iar noi suntem azi o națiune unită, pentru că avem o istorie măreață, care a fost scrisă de eroii noștri pe care îi onorăm astăzi aici, în cel mai mare cimitir al eroilor din România, care este și unul dintre cele mai mari din Europa”.
„Cei care se odihnesc în aceste morminte din jurul nostru sunt cei care au scris istoria națiunilor noastre, nu doar cu vorba, cât mai ales cu fapta, cu actele lor de curaj, deiubire pentru țară și de sacrificiu suprem, nu sunt doar soldați români, sunt și soldați care aparțin altor națiuni, însă cu toții au scris aici acea pagină de istorie din Primuul Război Mondial, care se referă la țara noastră, la pâmântul nostru, dar mai ales la voința noastră de a exista ca stat național milenar și suveran, pe acest pământ pe care l-am primit de la strămoșii noștri și care a fost apărat de-a lungul secolelor de generații întregi de eroi”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Totodată, șeful PSD a mai arătat că tot aici de află „și eroi din al Doilea Război Mondial și de la Revoluția din 1989, ceea ce ne arată că eroismul este o stare de spirit, care se manifestă sub mai multe forme”.
„Cei mai mulți dintre cei care se odihnesc aici sunt necunoscuți, au fost oameni simpli, oameni obișnuiți cu vieți obișnuite, care au fost capabili de fapte extraordinare, cu totul ieșit din comun, mergând până la sacrificiul suprem. Asta ne arată că măreția nu ține nici de avere, nici de funcții, ține în primul rând de ceea ce ai în suflet și în inimă, iar cei înmoprmântați aici au avut o inimă mare, care, iată, i-a păstrat în memoria noastră și îi va păstra în memoria gnerațiilor viitoare pentru totdeauna”, a mai susținut șeful PSD.
Președintele Camerei Deputaților a mai arătat că „nu sunt doar soldați care au murit pe câmpul de luptă, sunt și oameni care au ajutat în spatele liniilor de front, sunt medici, sunt surori, care i-au îngrijit pe răniți. Asta ne spune că eroismul nu se înfăptuiește doar cu arma în mână. Se manifestă la toți cei care își iubesc țara și sunt pregătiți să facă tot ceea ce este nevoie pentru a o apăra”.
„De aceea îi cinstim în această zi a înălțării domnului, pentru că memoria lor trebuie să rămână și va rămâne mereu vie în inima și în conștiința noastră. Probabil că uneori nu realizăm cât de mult le datorăm acestor eroi necunoscuți, care se află în aceste morminte și în alte cimitire ale eroilor din întreaga țară. Le datorăm enorm, de fapt, le datorăm totul, adică însăși existența noastră ca popor, ca națiune, țară suverană. Să nu uităm niciodată acest lucru”, a conchis șeful social-democraților.