Ce spun oficialii Emiratelor Arabe Unite despre cum au gestionat atacurile Iranului
0Autoritățile din Emiratele Arabe Unite (EAU) au transmis o serie de poziții oficiale și actualizări privind situația de securitate, în contextul tensiunilor regionale dintre SUA și Iran.

Potrivit comunicărilor publicate de Ministerul Apărării, sistemele de apărare aeriană ale EAU au interceptat un număr semnificativ de rachete balistice și drone lansate asupra teritoriului național. Conform agenției oficiale de presă WAM, au fost neutralizate peste 100 de rachete și sute de drone în diferite episoade de atac. Ministerul Apărării a precizat că toate sistemele defensive au funcționat „la capacitate maximă”, iar infrastructura strategică a fost protejată.
Într-un comunicat transmis de la Abu Dhabi la 1 martie 2026, Ministerul Apărării a anunțat că, de la declanșarea atacului iranian, forțele aeriene și forțele de apărare aeriană ale EAU au detectat 137 de rachete balistice lansate către teritoriul național. Dintre acestea, 132 au fost distruse în aer, iar cinci au căzut în mare. În paralel, au fost identificate 209 drone iraniene, dintre care 195 au fost interceptate, în timp ce 14 au căzut pe teritoriul și în apele statului, provocând pagube materiale minore.
Ministerul a subliniat că eficiența sistemelor de interceptare a făcut ca eventualele consecințe să fie limitate. Fragmente rezultate din distrugerea rachetelor și dronelor au căzut în zone diferite ale țării, generând doar daune materiale reduse la unele obiective civile, fără a fi raportate pierderi majore.
Autoritățile competente au intervenit imediat, în deplină coordonare și conform procedurilor operaționale stabilite pentru astfel de situații. Au fost implementate măsuri pentru securizarea zonelor afectate și pentru protejarea populației.
Ministerul Apărării a condamnat ferm atacul, calificându-l drept o escaladare gravă și un act care amenință securitatea civililor și stabilitatea regională. Oficialii au subliniat că acțiunile reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității naționale și a dreptului internațional.
În acest context, EAU și-au rezervat dreptul deplin de a răspunde la această escaladare și de a adopta toate măsurile necesare pentru protejarea teritoriului, populației și intereselor naționale, într-un mod care să garanteze suveranitatea și stabilitatea statului.
Ministerul a transmis că rămâne în stare de alertă ridicată și complet pregătit să gestioneze orice amenințare suplimentară. Totodată, autoritățile au făcut apel la populație să se informeze exclusiv din surse oficiale și să evite distribuirea zvonurilor sau a informațiilor neverificate.
Poziția Ministerului Afacerilor Externe
În paralel cu informările operaționale transmise de Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe a reacționat la relatările apărute în presa internațională privind capacitatea sistemelor defensive ale Emiratelor Arabe Unite de a face față atacurilor cu rachete și drone.
Într-o declarație oficială, instituția a respins drept „false și înșelătoare” afirmațiile potrivit cărora Emiratele nu ar dispune de suficiente interceptoare, ar avea vulnerabilități majore în arhitectura de apărare aeriană sau s-ar confrunta cu limitări semnificative în capacitatea de reacție susținută. Ministerul a precizat că astfel de informații denaturează nivelul real de pregătire tehnologică și operațională al statului.
Autoritățile au subliniat că EAU dispun de un sistem de apărare aeriană integrat, multi-stratificat, capabil să gestioneze simultan amenințări balistice și atacuri cu drone, precum și de un stoc strategic de muniții care permite menținerea capacității de interceptare pe termen extins.
În intervențiile publice susținute de Reem Al Hashimy, ministru de stat pentru cooperare internațională, și Anwar Gargash, consilier diplomatic al președintelui EAU, s-a transmis că Emiratele nu urmăresc escaladarea conflictului, își mențin angajamentul față de securitatea regională și susțin soluții diplomatice pentru reducerea tensiunilor.
Ministerul a reiterat că siguranța cetățenilor, rezidenților și vizitatorilor reprezintă o prioritate absolută și a făcut apel la informarea exclusiv din surse oficiale.
Situația internă: ce transmit instituțiile de securitate
În paralel cu comunicările privind componenta militară, instituțiile de securitate internă au anunțat activarea mecanismelor naționale de gestionare a situațiilor de urgență.
Ministerul de Interne și Autoritatea Națională pentru Managementul Situațiilor de Urgență, Criză și Dezastre au confirmat că mecanismul național de răspuns la criză a fost activat încă din primele momente ale atacurilor, iar nivelul de pregătire operațională a fost ridicat pe baza unor evaluări continue și detaliate ale riscurilor și amenințărilor.
Potrivit comunicărilor oficiale, serviciile publice funcționează fără întreruperi majore, iar planurile de continuitate au fost puse în aplicare preventiv pentru a garanta funcționarea sectoarelor esențiale. Activitatea educațională continuă inclusiv prin utilizarea sistemelor de învățământ la distanță, iar autoritățile au pregătit un plan operațional pentru gestionarea fluxurilor de călători și sprijinirea persoanelor afectate, inclusiv prin operarea unor zboruri suplimentare, asigurarea cazării și acordarea de asistență logistică.
Oficialii au subliniat că sistemul național funcționează pe baza unor evaluări permanente ale riscurilor, pentru a proteja viețile, infrastructura și continuitatea serviciilor esențiale. A fost activată o celulă națională de comunicare care furnizează actualizări în timp real, iar sistemul de avertizare timpurie este utilizat pentru transmiterea alertelor către populație.
Ali Saeed Al Neyadi a declarat că răspunsul coordonat al autorităților reflectă ani de investiții în planificare preventivă, exerciții comune și dezvoltarea unor capacități reziliente. Potrivit acestuia, coeziunea socială și cooperarea dintre instituții și comunitate reprezintă un pilon esențial al modelului de pregătire al Emiratelor, iar statul rămâne încrezător că va depăși această perioadă mai puternic și mai rezistent.
În același timp, Parchetul General al Emiratelor Arabe Unite a avertizat asupra răspândirii de informații false sau neverificate, subliniind că distribuirea de zvonuri care pot afecta securitatea națională este sancționată conform legislației în vigoare. Autoritățile au făcut apel la populație să se informeze exclusiv din surse oficiale și să respecte instrucțiunile transmise prin canalele instituționale.
Situația din aeroporturi: actualizări operaționale
În contextul măsurilor temporare de restricționare a spațiului aerian, administratorii aeroporturilor au emis actualizări regulate privind funcționarea principalelor platforme din Emiratele Arabe Unite.
În ultimele zile, Dubai Airports a confirmat o serie de ajustări în programul zborurilor de pe Dubai International (DXB) și Dubai World Central – Al Maktoum (DWC), ca urmare a închiderii parțiale a spațiului aerian, drept măsură de precauție.
Potrivit unui comunicat din 28 februarie, unele zboruri au fost anulate sau întârziate, iar pasagerii au fost sfătuiți să nu se prezinte la aeroport decât dacă operatorul aerian le confirmase direct programul actualizat al zborului. În aceeași zi, toate operațiunile de zbor de pe DXB și DWC au fost suspendate până la noi ordine, în coordonare cu autoritățile relevante. Într-un alt moment al aceleiași zile, o secțiune a terminalului de plecări de pe DXB a suferit daune minore, incidentul fiind gestionat imediat de echipele de intervenție, iar patru angajați primind asistență medicală, fără impact major asupra infrastructurii.
La 2 martie, Dubai Airports a anunțat că o reluare limitată a operațiunilor va începe în aceeași zi, permițând unui număr restrâns de zboruri să opereze din DXB și DWC, sub rezerva confirmărilor individuale ale programului de către companiile aeriene. Pasagerii sunt încurajați să contacteze direct operatorii pentru cele mai recente informații despre statusul zborurilor.
În paralel, actualizările comunicate de Abu Dhabi Airports confirmă că și pe aeroporturile din capitală fluxurile de zbor continuă, cu ajustări temporare adaptate evoluțiilor de securitate.
Autoritățile recomandă pasagerilor să urmărească permanent statusul zborurilor prin canalele oficiale ale aeroporturilor și companiilor aeriene, să nu se deplaseze la aeroporturi decât în baza unei confirmări clare, și să prioritizeze sursele instituționale pentru cele mai actuale informații.
Transport și continuitatea serviciilor esențiale
În paralel cu ajustările din sectorul aerian, autoritățile au activat și soluții alternative de transport pentru a asigura continuitatea serviciilor vitale.
Etihad Rail, în coordonare cu Centrul pentru Managementul Situațiilor de Urgență, Criză și Dezastre din Abu Dhabi (ADCMC), a operat un tren de pasageri în cadrul testelor desfășurate pe ruta dintre stația Al Ghuwaifat, situată la granița cu Arabia Saudită, și stația Al Faya din Abu Dhabi. Măsura a fost prezentată drept parte a planurilor de continuitate, menită să ofere alternative sigure și fiabile de transport, adaptate evaluărilor permanente de risc.
Conectivitatea dintre cele două stații are o importanță strategică, facilitând mobilitatea persoanelor și fluxul către porturi-cheie, precum și activarea unor rute alternative în conformitate cu planurile de răspuns aprobate la nivel național.
Directorul general al ADCMC, Matar Saeed Al Nuaimi, a subliniat că flexibilitatea infrastructurii de transport reprezintă un element esențial al ecosistemului de răspuns la criză. Potrivit acestuia, toate evoluțiile sunt gestionate în baza unor mecanisme clare de coordonare interinstituțională, cu monitorizare permanentă și capacitate rapidă de adaptare.
La rândul său, reprezentanții Etihad Rail au declarat că operarea trenului de pasageri demonstrează gradul de pregătire al rețelei feroviare naționale și capacitatea acesteia de a susține funcționarea serviciilor esențiale în orice circumstanțe.
Autoritățile au precizat că aceste măsuri fac parte dintr-un pachet mai amplu de acțiuni proactive, menite să consolideze reziliența infrastructurii și să asigure fluiditatea circulației, inclusiv în condiții excepționale.
Amintim că, pe 28 februarie, Statele Unite și Israel au lansat o ofensivă militară coordonată asupra unor obiective din Iran, inclusiv în Teheran, Isfahan, Tabriz, Karaj, Qom și Kermanshah. Potrivit declarațiilor oficiale americane și israeliene, operațiunea a vizat infrastructură militară și componente asociate programului de rachete și celui nuclear iranian.
În aceeași zi, explozii puternice au fost raportate în capitala iraniană, inclusiv în apropierea unor clădiri administrative situate lângă birourile liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Ulterior, autoritățile iraniene au anunțat lansarea de rachete și drone către Israel și către obiective asociate forțelor americane din regiune.
Mai multe state din Golf, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar și Kuweit, au anunțat restricții temporare ale spațiului aerian. În paralel, au fost activate măsuri de securitate suplimentare în jurul infrastructurii critice, iar companiile aeriene au suspendat sau ajustat zboruri în funcție de evoluția situației.
Ministerul Afacerilor Externe al României a anunțat că românii aflați în Iran și Israel sunt în contact cu ambasadele și consulatele României, iar la nivelul instituției a fost activat un mecanism special de coordonare pentru gestionarea situației.






















































