Cartianu: Incidente la o acţiune electorală în Voluntari. Un apropiat al lui Pandele şi-a dat jos pantalonii în plină stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidente la o acţiune electorală organizată sâmbătă de Florin Secară, candidatul PNL la primăria oraşului Voluntari: un apropiat al primarului în exerciţiu, Florin Pandele, şi-a dat jos pantalonii în plină stradă, sub privire poliţiştilor şi ale jandarmilor, scrie jurnalistul Grigore Cartianu, pe pagina sa de Facebook.

„Hominidul face parte din trupa de şoc a baronului de Voluntari, Florentin Pandele (UNPR). Ieri, la o acţiune electorală a lui Florin Secară, candidatul PNL la Primăria Voluntari, lighioana lui Pandele şi-a dat pantalonii jos, arătându-şi mădularul într-un recital de gesturi obscene de neimaginat la marginea unei capitale europene în secolul XXI.

Spurcăciunea preistorică şi-a făcut de cap sub ochii unor poliţişti şi jandarmi indiferenţi, care s-au comportat ca nişte slugi pe moşia primarului Pandele“, scrie Cartianu în postare.

Tot acolo, Secară este citat spunând că a văzut „apropiaţi de-ai lui Pandele care supravegeau întreaga operaţiune, ca să se asigure că exerciţiul de intimidare este pus în aplicare cum trebuie“.

Violenţele de sâmbătă sunt al doilea episod de această natură din primăvara aceasta, acelaşi lucru întâmplându-se şi luna trecută.

„Agresiunile haidamacilor lui Pandele, în ultimele săptămâni, au căpătat forme multiple:

* au apelat la armele specifice interlopilor: violenţa, insulta, intimidarea şi ameninţarea;

* i-au agresat pe candidatul PNL şi pe însoţitorii acestuia;

* i-au bombardat cu pietre şi cu ouă;

* au distrus bannerele PNL;

* au recurs la înjurături şi limbaj obscen, mai ales faţă de fetele din echipa PNL;

* au creat scene de un grotesc absolut, cu un bărbat arătându-şi organele genitale în plină stradă“, mai scrie Cartianu.

Jurnalistul solicită tuturor celor care îl cunosc informaţii despre cel care s-a dat în spectacol: „să-l depistăm pe individ şi să-i deschidem drumul spre puşcărie!“.

Cartianu menţionează că o serie de întâmplări asemănătoare au avut loc şi în noiembrie 2014, când au avut loc alegeri prezidenţiale.

„Atacurile banditeşti sunt deja o tradiţie în Voluntarii lui Pandele. În noiembrie 2014, la fel au păţit şi susţinătorii lui Klaus Iohannis, care au fost atacaţi şi bătuţi la Voluntari. Tot atunci, Pandele i-a obligat pe angajaţii primăriei să participe la lansarea candidaturii lui Victor Ponta pentru alegerile prezidenţiale, ameninţându-i că dacă nu se supun, vor fi concediaţi“, mai spune el.

image

FOTO Facebook/Grigore Cartianu 

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite