Călin Georgescu îl invocă pe Trump, pe scările poliției din Buftea: „Azi în Venezuela, mâine în Europa de Vest, poate în Europa de Est”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călin Georgescu este așteptat luni la Poliția Buftea pentru a semna controlul judiciar. Fostul candidat la prezidențiale anunțase că va transmite un mesaj către politicieni, în contextul impunerii noilor măsuri fiscale.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată la data de 2 iulie 2025. FOTO: Mediafax
Călin Georgescu a fost trimis în judecată la data de 2 iulie 2025. FOTO: Mediafax

UPDATE 11.30 Mesajul lui Călin Georgescu la ieşirea din secţia de poliţie

Călin Georgescu a îndemnat la o „întoarcere sinceră către Dumnezeu, adevăr și aproape”, pentru un an „curat” și „autentic”. Acesta a susținut că pacea nu poate fi construită prin frică sau opresiune și a criticat măsurile de austeritate, pe care le-a catalogat drept „nefondate”, precum și anularea alegerilor, pe care a pus-o pe seama „fricii de a ascunde jaful din ultimii 36 de ani”. Georgescu a amintit și despre situația din Venezuela.

„Suntem aici, pe 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, și suntem chemați la o întoarcere sinceră către Dumnezeu, către adevăr, către aproapele nostru. Să fie un an curat în sine, autentic în fapte și unul în care iubirea, pacea și armonia să domine felul în care ne purtăm unii cu alții. Adevărul să aducă bucuria acestei sărbători, în special copiilor și, prin puterea lui, să dărâme castelele de nisip construite prin minciună.

Pacea nu se construiește și nu se menține prin frică și opresiune. Îmi doresc pacea lui Dumnezeu în inimile românilor, nu o țară umilită prin austeritate nefondată. Anularea alegerilor a fost făcută din frica uriașă de a ascunde jaful comis în ultimii 36 de ani și furtul minților. În urmă cu 6 luni am spus că Statele Unite se vor întoarce la doctrina Monroe, iar exact asta s-a întâmplat în Venezuela. Președintele Trump a demonstrat că nu acceptă furtul de alegeri și ca o țară să fie confiscată de mafie și de rețelele globaliste. Azi în Venezuela, mâine în Europa de Vest, poate în Europa de Est, înainte ca soarele să răsară.”

Știrea inițială Simpatizanții lui Călin Georgescu au început să se adune în fața Poliției Buftea și scandează „Călin Georgescu este președinte!”.

Ziua în care Călin Georgescu trebuie să se prezinte la Poliție pentru semnarea controlului judiciar a fost modificată din nou, după ce inițial fusese stabilită pentru marți, la ora 11.00, însă marți este zi liberă legală.

În perioada următoare, instanța urmează să decidă dacă măsura controlului judiciar va fi menținută sau ridicată.

Călin Georgescu a fost trimis în judecată la data de 2 iulie 2025. Acesta este acuzat că a promovat în mod public cultul unor persoane vinovate de infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.

În același dosar, fostul candidat la președinție este cercetat și pentru promovarea în spațiul public a ideilor și doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prin interviuri, declarații și postări online realizate în perioada iunie 2020 – mai 2025.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite