Botiş s-a lăsat de Muncă, se pregăteşte Boghicevici
0Ioan Botiş a demisionat ieri din funcţia de ministru, iar prima pe lista de posibili înlocuitori este Claudia Boghicevici, vicepreşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor. Premierul Emil Boc a spus că va anunţa numele următorului ministru după consultări cu liderii PDL şi cu şeful statului, care s-a întors ieri-seară din Iordania.
Claudia Boghicevici era ieri prima opţiune pe care democrat-liberalii o luau în calcul pentru a-l înlocui pe Ioan Botiş, potrivit unor surse din partid.
„Este o foarte bună profesionistă, dar nu are notorietate şi atât de multă experienţă în politică. Este susţinută însă puternic de vicepreşedintele PDL Gheorghe Falcă, primarul din Arad", a declarat pentru „Adevărul" unul dintre liderii PDL. Alte nume vehiculate au mai fost deputata Raluca Turcan şi Gheorghe Barbu, secretarul general al Camerei Deputaţilor şi fost ministru al Muncii în primul Guvern Tăriceanu, căruia însă „îi e mult prea călduţ în funcţia pe care o are şi nu vrea complicaţii", potrivit aceloraşi surse.
Funcţia revine PDL
Liderii UNPR făceau lobby pentru Marian Sârbu, care, la rândul lui, a mai deţinut acest portofoliu în Guvernul PDL-PSD. Premierul Emil Boc a spus că nu are în vedere o astfel de opţiune întrucât desemnarea unui ministru din afara PDL ar presupune schimbarea structurii politice a Cabinetului, ceea ce l-ar obliga să vină în Parlament pentru un vot de încredere.
În plus, aflat în campanie pentru preşedinţia democrat-liberalilor, Boc nu-şi permite să genereze nemulţumirea colegilor de partid dând Ministerul Muncii altor parteneri de guvernare. „Vom avea un înlocuitor, evident. Nu pot da nume. Numele pe care îl voi rosti va fi al următorului ministru al Muncii. Deocamdată, din punct de vedere tehnic, ministerul este coordonat de un secretar de stat prin delegare", a spus ieri premierul. Pentru numirea unui democrat-liberal a pledat ieri şi contracandidatul lui Emil Boc, Vasile Blaga, care a spus că „PDL e un partid cu aproape 400.000 de oameni care este în stare să pună patru guverne, nu un ministru la Muncă".
Consultări cu Traian Băsescu
Potrivit unor democrat-liberali, discuţia privind noul ministru va fi tranşată după ce premierul va discuta cu liderii PDL, dar mai ales cu preşedintele Traian Băsescu, care a revenit ieri-seară dintr-o vizită oficială în Iordania. Aceleaşi surse au arătat că numele noului ministru ar putea fi anunţat chiar după Paşte, când va fi convocată prima şedinţă a conducerii PDL. Până atunci, interimatul va fi asigurat de Nicolae Ivăşchescu, care ocupă din mai 2010 funcţia de secretar de stat pe asistenţă socială în acelaşi minister şi este doctor în ştiinţe militare.
Conform declaraţiei sale de avere, Ivăşchescu (43 de ani) are terenuri în Voluntari, Corbeanca, Predeal, Cornu, dar şi datorii de peste 600.000 de euro şi împrumuturi de 800.000 de euro.
Citiţi şi:
Ministrul Botiş anunţă că demisionează dacă se dovedeşte că se află într-un conflict de interese
Cine îl va înlocui pe Botiş la Muncă
SCANDAL. Radiografia conflictului de interese în care se află ministrul Botiş