Bogdan Licu, despre acuzaţiile de plagiat: „De la faptul că poate am făcut o lucrare în grabă până la plagiat este cale lungă”
0Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, a declarat, după ce a fost audiat în Parlament pentru funcţia de judecător CCR, că a renunţat la titlul de doctor pentru că a considerat că a făcut anumite erori în realizarea lucrării, precizând însă că nu a plagiat.
Bogdan Licu, propunerea de judecător constituţional din partea PSD, a fost întrebat despre acuzaţiile de plagiat care i se aduc.
„Poziţia mea cred că o cunoaşteţi foarte bine, pentru că am spus-o de nenumărate ori şi vă invit, aşa, detaliat, să vedeţi ultima procedură la care am participat, în ianuarie 2020, în faţa ministrului Justiţiei de atunci, unde am oferit o explicaţie mai detaliată decât aş face-o acum”, a spus Licu, potrivit News.ro.
Prim-adjunctul procurorului general a precizat că la acel moment a susţinut faptul că nu a fost pregătit suficient pentru a întocmi o lucrare de înaltă calitate ştiinţifică.
„Am intentat un proces în justiţie să renunţ la titlu, ca o recunoaştere a faptului că, privind retrospectiv, într-adevăr am considerat că nu se ridică la nivelul cel mai înalt pentru un asemenea titlu ştiinţific, dar, de la faptul că am făcut anumite erori, de la faptul că poate am făcut-o în grabă, de la faptul că, repet, nu a întrunit cele mai înalte exigenţe ştiinţifice până la faptul că am plagiat, adică că am furat, este cale lungă şi nu este nimic adevărat", a precizat Licu.
Bogdan Licu a mai arătat că, privind retrospectiv, a fost ca o greşeală asumată şi de aceea a hotărât să renunţe la titlul de doctor. El a arătat că a fost o surpriză nominalizarea sa de către PSD pentru postul de judecător. „Sincer, şi pentru mine a fost o surpriză, dar având în vedere precedentul, că şi data trecută PSD a nominalizat magistraţi, am acceptat acest lucru", a mai afirmat Licu.
Bogdan Licu a fost acuzat în urmă cu mai mulţi ani că a plagiat lucrarea de doctorat. Potrivit Europa Liberă, Licu a renunţat ulterior la distincţia academică, împreună cu mai mulţi demnitari care obţinuseră titlul de doctor în baza unor lucrări susţinute la Academia SRI.