Bogdan Aurescu, întâlnire cu omologul ceh la Praga. Jan Lipavský l-a asigurat de sprijin în vederea aderării la spaţiul Schengen

0
0
Bogdan Aurescu şi Jan Lipavský FOTO: Twitter Jan Lipavský
Bogdan Aurescu şi Jan Lipavský FOTO: Twitter Jan Lipavský

Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit astăzi, la Praga, cu omologul său ceh, Jan Lipavský. Cei doi au discutat despre implicaţiile războiului din Ucraina din perspectiva crizei alimentare asupra altor state, precum Republica Moldova, a securităţii energetice şi a demersurile pentru reducerea dependenţei energetice de Federaţia Rusă.

În urmă întâlnii, Jan Lipavský l-a asigurat pe ministrul Afacerilor Externe de suport în vederea aderării la spaţiul Schengen. 

”L-am primit astăzi pe omologul meu român, Bogdan Aurescu, pentru a discuta despre: agresiunea rusă din Ucraina şi impactul său regional, cooperarea NATO şi securitatea energetică şi extinderea UE. L-am asigura pe Bogdan Aurescu de sprijinul nostru pentru aderarea României la Schengen”, este mesajul postat de ministrul ceh al Afacerilor Externe pe Twitter.

Cei doi miniştri s-au întâlnit la Praga, unde au discutat şi despre cooperarea celor două state în cadrul NATO şi punerea în aplicare a deciziilor Summitului aliat de la Madrid, mai ales privind consolidarea şi eficientizarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în perspectiva reuniunii miniştrilor afacerilor externe ai Alianţei pe care ministrul român de Externe o va găzdui la Bucureşti la finalul lunii noiembrie 2022.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite