Boagiu: Suntem dispuşi la un dialog pentru unificarea Dreptei. Nu excludem un dialog cu PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anca Boagiu
Anca Boagiu

Prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu a spus, duminică, la Braşov, că după alegerile europarlamentare democrat-liberalii sunt dispuşi la un dialog pentru unificarea Dreptei, chiar şi cu PNL.

Anca Boagiu a declarat că, după alegerile europarlamentare, la care partidul va avea o listă proprie de candidaţi, se va lua în discuţie, din 2014, şi alianţe cu alte partide pentru "unificarea Dreptei",

"Poziţia PDL este fermă. Ne prezentăm la alegerile europarlamentare cu o listă proprie şi după ce vor avea loc aceste alegeri suntem dispuşi la un dialog pentru unificarea Dreptei, dar cu condiţia ca Dreapta să fie şi curată", a spus Boagiu.

Prim-vicepreşedintele PDL a mai spus că nu exclude un dialog şi cu PNL pentru formarea unei alianţe.

"Nu excludem un dialog cu PNL, care trebuie să se cureţe şi, mai mult decât atât, să se orienteze, sau să se reorienteze, mai bine zis, către politicile de dreapta. Din nefericire, azi ei sunt la remorca PSD şi tot din nefericire pentru ei, promovează un buget de stat socialist, fără nicio componentă liberală", a afirmat Anca Boagiu.

Boagiu a participat, duminică, la sediul PDL Braşov, la alegerile interne pentru desemnarea candidatului partidului la preşedinţie, 81,4% dintre democrat-liberalii braşoveni votându-l pe Cătălin Predoiu, iar 18,6% pe Gheorghe Falcă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite