Blaga: O alianţă normală ar fi PDL-PNL, dar în PNL există o mână de oameni cu care s-ar colabora greu

Vasile Blaga
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, joi seara, la Realitatea Tv că există "o mână de oameni" în PNL cu care ar fi "dificil" de colaborat, dar în opinia lui, "în cea mai mare parte" o alianţă normală ar fi între PDL şi PNL.
"Pe domnul Antonescu l-am văzut în toată splendoarea, nu eu, ci poporul român în cele câteva săptămâni de la Cotroceni. Există o mână de oameni în PNL cu care ar fi dificil de colaborat, dar în cea mai mare parte, o alianţă normală ar fi între PDL şi PNL", a precizat preşedintele PDL.
În ceea ce priveşte o posibilă colaborarea cu PP-DD, Vasile Blaga a spus că "este exclusă".























































