Bilanțul miniștrilor USR în cele 13 zile fără PSD în Guvern, prezentat de Dominic Fritz înainte de consultările de la Cotroceni
0Liderul USR, Dominic Fritz, prezintă luni, 18 mai, ce au făcut miniştrii USR în cele 13 zile fără PSD în Guvern. În urmă cu 13 zile, guvernul Bolojan a căzut în urma votului moțiunii de cenzură inițiată de PSD și AUR.

Dominic Fritz transmite că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a câștigat definitiv procesul cu fostul șef din Romsilva care și-a dat bonus de pensionare 300.000 de lei.
Potrivit Curții de Apel Timișoara, fostul director general al Romsilva, Teodor Țigan, este obligat să restituie cei aproape 300.000 de lei reprezentând bonusul de pensionare.
„Banii se întorc înapoi în buget. A dat amenzi de 800.000 de lei firmelor care otrăveau apa la Slobozia. A adus 600 de milioane euro din Norvegia pentru proiecte de mediu”, precizează liderul USR.
De asemenea, Fritz afirmă că Radu Miruță, ministrul Apărării, care a preluat interimar și portofoliul Transporturilor după ieșirea PSD de la guvernare, „a salvat fabrica de armament Sadu prin asigurarea de investiții și contracte din banii programului SAFE.”
„A respins bugetul CFR și a cerut refacerea cu reducerea cheltuielilor, astfel încât 2026 să însemne mai puține pierderi, nu mai multe”, a explicat Dominic Fritz.
Vineri, Miruță a afirmat că bugetele CFR Călători și CFR SA sunt „umflate” și construite pe venituri nerealiste. Federația Națională Feroviară avertizează că fără finanțare predictibilă și investiții consistente, sistemul riscă să intre într-o criză structurală, cu efecte directe asupra funcționării transportului feroviar din România.
Liderul USR spune că ministrul de Externe, Oana Țoiu, „a retras statutul de utilitate publică pentru asociația lui Adrian Năstase”.
La acea vreme, Țoiu a explicat că Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADRI) nu mai îndeplinește de șapte ani criteriile legale.
În replică, Adrian Năstase a afirmat că ADIRI este o instituție cu prestigiu în politica externă românească, care nu mai avea activitate semnificativă și nu primea finanțare publică, catalogând decizia Guvernului interimar drept inutilă.
Fritz adaugă că ministrul de Externe „a reevaluat patrimoniul MAE după decenii - 205 imobile în 50 de țări. Și a adus la București, în octombrie, întâlnirea NATO pe amenințări hibride.”
În continuare, Dominic Fritz precizează că ministrul Economiei, Irineu Darău, „a modificat regulile jocului: dacă o fabrică românească din domeniul apărării riscă să se închidă statul o va salva prin preluare integrală”.
„Astfel, șmecherii nu vor mai putea vinde pe bucăți industria de apărare românească.”
Nu în ultimul rând, Fritz spune că Dan Reșitnec, noul Secretar General al Guvernului, „a obligat RA-APPS să publice, în sfârșit, lista vilelor de protocol și a beneficiarilor lor.”
La final, liderul USR transmite că PSD a votat, alături de AUR, „într-o comisie parlamentară abrogarea legii care îi pedepsește pe cei care promovează criminali legionari, fasciști”.
„Și au încercat să blocheze Guvernul prin acțiunile unui Avocat al Poporului cu mandatul expirat de doi ani. România se ridică prin oameni serioși, care vin la muncă și iau decizii zilnice împotriva privilegiilor.
De aceea nu vom susține un guvern în care e prezent și PSD. Acesta va fi mesajul cu care vom merge azi la consultările la Cotroceni.”
Președintele Nicușor Dan organizează luni, 18 mai, o rundă amplă de consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim‑ministru, după demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură.
Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului se va întâlni, în ordine, cu:
- PSD – ora 9:00
- AUR – ora 10:00
- PNL – ora 11:00
- USR – ora 12:00
- UDMR – ora 13:00
- Grupul minorităților naționale – ora 14:00
- SOS România – ora 15:00
- Partidul Oamenilor Tineri – ora 16:00























































