Berceanu spune că Guvernul PDL - PSD+PC a fost singura variantă posibilă | adevarul.ro

Berceanu spune că Guvernul PDL - PSD+PC a fost singura variantă posibilă

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Preşedintele PDL Dolj, senatorul Radu Berceanu, a declarat, astăzi, că formarea unui guvern PD-L - PSD+PC a fost singura variantă posibilă, după ce negocierile PDL cu PNL au eşuat din cauza solicitării liberalilor de a deţine funcţia de prim-ministru, potrivit Agerpres.

Berceanu a spus că PDL a trecut peste orice orgoliu şi a mers la sediul PNL la ora fixă stabilită telefonic de comun acord de către Emil Boc şi Călin Popescu-Tăriceanu, la întâlnire Theodor Stolojan nefiind prezent pentru că nu a dorit să creeze neplăceri.

"O guvernare PDL - PSD a fost singura variantă posibilă după rezultatul alegerilor din 30 noiembrie, care a exclus alte variante, pentru că în Parlament nu au intrat decât PDL, PSD+PC, PNL şi UDMR. Deci nu mai aveam de discutat decât cu PNL şi UDMR. Noi am declarat foarte clar de la bun început că vrem să facem o coaliţie de dreapta împreună cu PNL şi UDMR, mai ales că cei de la UDMR sunt şi ei membri ai Partidului Popular European, ca şi noi. Din păcate, cei de la PNL s-au menţinut pe o poziţie de neînţeles, încă de la bun început", a declarat Radu Berceanu.

Preşedintele PD-L Dolj a susţinut că democrat-liberalii au dat dovadă de deschidere faţă de PNL: "Domnul preşedinte al PD-L, Emil Boc, l-a sunat pe domnul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele PNL, şi i-a cerut să avem o întâlnire. Domnul Tăriceanu însă a spus că nu are timp. Până la urmă a acceptat să ne vedem la sediul PNL. Am acceptat-o şi pe asta, deşi noi obţinusem un rezultat aproape dublu decât PNL. Am zis hai să meargă muntele la Mahomed. Am mers la ora stabilită la sediul PNL. Domnul Tăriceanu a întârziat un sfert de oră. Domnul Stolojan a fost prevăzător şi a zis 'nu merg acolo, ca să nu se creeze nişte lucruri neplăcute', doar, doar s-o putea trece peste nişte lucruri mai puţin plăcute. Din păcate, cei de la PNL s-au purtat sfidător, susţinând cu încăpăţânare că vor funcţia de prim-ministru cu 18%".

Potrivit preşedintelui PD-L Dolj, un guvern PD-L - UDMR ar fi fost o soluţie departe de majoritate şi nu ar fi avut niciun fel de posibilitate de a face ce trebuie într-o perioadă de criză. 'Când am ajuns să fim şi noi vioara întâi la guvernare, avem un mare nenoroc, pentru că ne aşteaptă o perioadă de criză care s-ar putea întinde pe parcursul mai multor ani. Un guvern cu 40% nu ar fi avut nici cea mai mică stabilitate şi nu ar fi putut face nimic, pentru că am fi beneficiat de o opoziţie foarte dură la orice proiect', a spus el.

Top articole

Partenerii noștri