Băsescu şi PDL vor Big Brother la referendum. Ponta: „Dacă există posibilitatea, cu mare plăcere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

		    Traian Băsescu a transmis că doreşte camere video în sălile de votare FOTO: Mediafax
Traian Băsescu a transmis că doreşte camere video în sălile de votare FOTO: Mediafax

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat ieri că în secţiile de votare de la referendum ar fi nevoie de camere video, spunând că pe 29 iulie vor fi organizate secţii de votare inclusiv în baruri  sau restaurante. 

„Au fost şi la alegerile prezidenţiale trecute şi nu văd de ce nu ar fi acum, iar dacă avem în vedere că în momentul de faţă se organizează secţii şi în restaurante, pe litoral şi prin ceea ce întrece orice imaginaţie, cred că un sistem de supraveghere este necesar”, a declarat Băsescu.

Traian Băsescu şi-a arătat îngrijorarea şi faţă de extinderea timpului de votare, până la ora 23.00, mai ales pentru mediul rural. „Dacă în mediul rural stai cu secţiile de votare deschise până la ora 23.00. În mediul rural oamenii la ora zece sunt de multe ori în casă, nu mai circulă nimeni pe uliţele satelor, deci ceva este dubios cu această oră”, a spus preşedintele suspendat.

De asemenea, PDL a cerut instalarea de camere video în secţii, desfiinţarea celor deschise după 16 iulie, urgentarea achiziţionarea de softuri antifraudă şi declaraţie pe proprie răspundere pentru cei care votează pe liste suplimentare.

Ponta nu respinge posibilitatea

Aflat la Iaşi, la mitingul USL, premierul Victor Ponta a declarat este deschis pentru această posibilitate, dacă ea ar exista, mai ales că în şcoli mai există sistemul de supraveghere de la Bacalaureat.

„Orice se poate face, facem. Dacă sunt cereri imposibile să se adreseze Ministerului de Interne. Nu am mai auzit niciodată de camere de luat vederi în secţiile de votare. Ştiu că sunt camere video în sălile de la bacalaureat, iar dacă exisă o posibilitate, cu mare plăcere”, a spus Ponta.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite