Austria a încercat să convingă România să nu ceară vot pe dosarul Schengen

0
0

Potrivit unor surse familiarizate cu dosarul, la negocierile dinaintea votului Consiliului de Justiție și Afaceri Interne (JAI) Austria a propus mai multe variante de amânare a votului pentru anul viitor cu condiția ca România să nu insiste asupra unui vot.

Gerhard Karner, ministrul de Interne din Austria FOTO: Profimedia
Gerhard Karner, ministrul de Interne din Austria FOTO: Profimedia

În cadrul Consiliului JAI s-a realizat consultarea statelor referitor la intenţiile de vot privind aderarea României şi Bulgariei de la 1 ianuarie cu frontierele terestre şi de la 26 martie cu cele aeriene iar cu acest prilej Austria s-a declarat împotriva aderării ambelor ţări, iar Olanda numai împotriva Bulgariei, transmite Agerpres.

În acest context, ministrul ceh de interne, Vit Rakusen, a constatat că nu există unanimitate şi a solicitat o pauză pentru a se încerca obţinerea unui compromis. La consultări au participat reprezentanţii Comisiei, ai Germaniei, Austriei, Olandei, Bulgariei şi României, susţin sursele citate.

Prima variantă pe care a propus-o Austria a fost luarea unei decizii anul viitor, în septembrie sau octombrie, cu condiţia să nu mai aibă loc votul de joi, variantă refuzată de România.

După aceea s-a venit cu o propunere separată, ca Bulgaria să treacă printr-un proces de condiţionalităţi, inclusiv un MCV. Practic, această variantă ar fi presupus ca România să adere la Schengen în acest an fără a îndeplini alte condiţii, iar Bulgaria anul viitor, cu aceste condiţionalităţi. Varianta a fost însă refuzată de Bulgaria, susţin sursele citate.

Varianta a treia propusă de Austria a fost luarea unei decizii în iunie, care ar fi însemnat vot şi ridicarea frontierelor în acelaşi moment. Condiţia era, de asemenea, ca România să nu insiste asupra unui vot, joi, în Consiliul JAI. Varianta a fost respinsă de România.

Practic, România a avansat o singură variantă în care ar fi fost de acord să nu se voteze joi, respectiv adoptarea unei declaraţii care să menţioneze că o decizie privind aderarea va fi luată până la sfârşitul anului, eventual la următorul Consiliu de Miniştri din 21 decembrie, ca punct A, fără dezbatere. O astfel de variantă ar fi implicat intrarea în Schengen cu frontierele aeriene la 26 martie şi cu cele rutiere mai târziu. Austria a respins însă această contrapropunere.

În aceste condiţii România a cerut separarea de Bulgaria, dar statul vecin s-s opus şi noul punct nu a putut fi inclus pe ordinea de zi. România a cerut în cele din urmă vot şi Austria a votat împotriva aderării României şi Bulgariei, iar Olanda doar a Bulgariei.

La explicarea voturilor, ministrul olandez Eric van der Burg a ţinut să precizeze că votul este pe merit şi că dacă era decizie separată în cazul celor două state, Olanda ar fi votat pentru România.

Potrivit surselor citate, la reuniune reprezentantul Spaniei ar fi spus că prin acest vot s-a distrus unitatea UE, iar ministrul polonez a afirmat că este inadmisibil ca două state membre să fie batjocorite de 11 ani.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite