Aurescu: România susține cu fermitate tragerea la răspundere a celor vinovați de crimele din Ucraina

0
Publicat:

Bogdan Aurescu a participat la reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE cu omologul ucrainean, în cadrul reuniunii de tip Gymnicsh, desfășurată în Suedia. Oficialul român a prezentat evoluțiile privind situația din teren și sprijinul de care are nevoie Ucraina.

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe FOTO: Hepta
Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe FOTO: Hepta

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat și perspectivele privind implementarea Formulei pentru Pace propus de președintele ucrainean.

„Cu prilejul discuţiilor, șeful diplomației române a subliniat aprecierea pentru reziliența deosebită a Ucrainei în contextul războiului de agresiune și a pledat pentru continuarea sprijinului pentru Ucraina la nivelul UE, dar și bilateral, pe multiple dimensiuni, atât timp cât va fi necesar, pentru a învinge Rusia. A prezentat sprijinul României, inclusiv pentru cei peste 4,2 milioane de refugiați care au intrat în România de la începutul războiului și pentru tranzitul produselor agricole (cca.15,5 milioane tone)”, se arată într-un comunicat al MAE.

Bogdan Aurescu a afirmat în cadrul reuniunii că susține „cu fermitate” tragerea la răspundere a celor vinovați de crimele din Ucraina, inclusiv crimele de agresiune. Oficialul român a reamintit că este necesară găsirea unei baze juridice solide pentru înființarea cât mai curând posibil a unui Tribunal Special pentru sancționarea crimei de agresiune săvârșite în Ucraina, România făcând parte din Grupul Nucleu pentru crearea acestuia.

Șeful MAE a subliniat că  „extinderea UE este o opțiune strategică pentru UE însăși și a evidențiat susținerea fermă pentru parcursul european al Ucrainei și Republicii Moldova și pentru o decizie de deschidere a negocierilor de aderare la UE cu cele două state până la finalul anului”.

„În același timp,  șeful diplomației române a subliniat necesitatea unei reflecții la nivelul UE asupra diferitelor componente ale Formulei pentru Pace propuse de Președintele Zelenski, inclusiv privind reconstrucției Ucrainei, astfel cum a fost discutat, la propunerea sa, cu ocazia celei de-a doua reuniuni trilaterale România-Ucraina-Republica Moldova, găzduită de șeful diplomației române la București, în urmă cu exact o lună, cu participarea miniștrilor aparării, concomitent cu găzduirea primei Conferințe privind Securitatea Mării Negre, co-organizată împreună cu Ucraina”, se arată în comunicatul transmis de MAE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite