Aurescu: Este inacceptabilă amenințarea cu folosirea forței prin utilizarea armelor nucleare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Externe a participat la o reuniunea extraordinară informală a miniștrilor de externe din statele membre UE, în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 77 sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Aurescu, întâlnire cu miniștrii de externe a statelor membre UE FOTO: Facebook MAE
Aurescu, întâlnire cu miniștrii de externe a statelor membre UE FOTO: Facebook MAE

Potrivit unui comunicat MAE, reuniunea a fost convocată în contextul acțiunilor de escaladare a conflictului din Ucraina din partea Rusiei, ca urmare a declarațiilor președintelui rus Vladimir Putin din data de 21 septembrie. 

„Miniștrii de externe ai UE au urmărit coordonarea răspunsului față de aceste evoluții. La discuții a participat, în prima parte a reuniunii, și ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba. La finalul dezbaterilor, miniștrii de externe europeni au adoptat o Declarație de condamnare fermă a acțiunilor foarte recente de escaladare ale Rusiei în contextul agresiunii ilegale, neprovocate și nejustificate împotriva Ucrainei” , se arată în comunicat.

Bogdan Aurescu a condamnat, potrivit comunicatului MAE, acțiunile recente ale Rusiei, inclusiv decizia de mobilizare parțială și de organizare a referendumurilor în regiunile ocupate din Ucraina.

„Ministrul de externe Bogdan Aurescu a condamnat, în cadrul reuniunii, în termenii cei mai fermi acțiunile recente ale Rusiei, inclusiv decizia de mobilizare parțială și de organizare a "referendumurilor" ilegale în regiunile ocupate din Ucraina, acestea reprezentând o încălcare a independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, precum și a dreptului international, inclusiv a Cartei ONU și a principiilor pe care se fundamentează ordinea internațională bazată pe reguli. În acest context, a reafirmat sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei” , susține sursa citată.

Ministrul Afacerilor de Externe a subliniat în acest context importanța unității Uniunii Europene și a unui răspuns din partea acestuia. De asemenea, acesta a subliniat că „este complet inacceptabilă folosirea amenințării cu folosirea forței prin utilizarea armelor nucleare”.

„Șeful diplomației române a susținut adoptarea Declarației UE de condamnare fermă a acțiunilor Rusiei de escaladare și a subliniat importanța continuării susținerii Ucrainei, inclusiv prin adoptarea urgentă a unui nou pachet consistent de sancțiuni, care să mențină presiunea asupra Rusiei ca răspuns la organizarea referendumurilor în regiunile ocupate, la decizia de mobilizare parțială pentru a continua agresiunea împotriva Ucrainei, respectiv la amenințarea cu folosirea forței” , arată comunicatului MAE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite