Astăzi încep dezbaterile în Parlament pentru bugetul pe 2025

0
Publicat:

Bugetul de stat pe 2025 intră în dezbaterea plenului reunit al Parlamentului, cu discuții intense pe tema alocărilor pentru instituții cheie, precum Curtea Constituțională, unde a fost respinsă propunerea de decontare a medicamentelor pentru angajați și foști judecători.

Parlamentul României. Foto: Parlamentul României
Parlamentul României. Foto: Parlamentul României

Bugetul de stat pe anul 2025 va intra, miercuri, în dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Conform programului aprobat de conducerea Parlamentului, până la ora 13:00, Comisiile pentru buget, finanțe și bănci trebuie să depună rapoartele asupra proiectului legii bugetului de stat și al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025, conform Agerpres. După aceea, Birourile permanente reunite, alături de liderii grupurilor parlamentare, vor stabili timpii alocați dezbaterii bugetului în plen.

Discuțiile asupra bugetului sunt programate să înceapă în jurul orei 14:00. Marți dimineața, bugetul pe 2025 a trecut deja prin comisiile de specialitate, unde au avut loc audieri ale ordonatorilor principali de credite. Parlamentarii au acordat avize favorabile în cadrul acestor dezbateri. Tot marți, Comisiile pentru buget-finanțe au continuat discuțiile care s-au prelungit până seara târziu, iar rapoartele favorabile au fost întocmite de către senatorii și deputații din aceste comisii.

În cadrul acestor dezbateri, un punct sensibil a fost adus în discuție la aprobarea bugetului pentru Curtea Constituțională a României. Deși discuțiile avansaseră, acestea au fost oprite după ce deputatul USR, Claudiu Năsui, a cerut clarificări legate de un capitol din bugetul CCR referitor la asistența socială. Acesta a subliniat că în proiectul de buget era prevăzută suma de 700.000 lei pentru decontarea medicamentelor angajaților instituției și foștilor judecători ieșiți la pensie, o sumă care anul trecut fusese zero.

„Anul trecut era zero, deci nu e o creștere, e o linie nouă, e o cheltuială absolut nouă”, a declarat Claudiu Năsui. De asemenea, el a subliniat: „Ăsta e buget de avarie? Asta numiți austeritate?”. Discuțiile au continuat cu un schimb de replici între Năsui și reprezentantul CCR, care a explicat că sumele propuse sunt pentru asistența socială și pentru „drepturile medicale pentru diferite categorii de personal”. În final, prevederea referitoare la decontarea medicamentelor a fost respinsă de parlamentari.

Proiectul de buget pe 2025 a fost aprobat de Guvern pe 1 februarie și urmează să fie discutat și adoptat în Parlament în zilele următoare.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite