Aproape 2.800 de militari şi civili, puşi la dispoziţie de România pentru operaţiuni militare în afara ţării pentru 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis FOTO Mediafax
Klaus Iohannis FOTO Mediafax

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după şedinţa CSAT, că România va contribui, în anul 2018, cu aproximativ 2.800 de militari şi civili la operaţiunile militare din afara ţării. Mai mult, preşedintele a precizat că au mai fost stabilite un număr de militari şi unul de civili care sunt în aşteptare pe teritoriul naţional şi care, în cazul unei crize, pot fi alocaţi suplimentar.

În urma şedinţei de marţi, CSAT a aprobat numărul forţelor armate şi civile care vor fi puse la dispoziţie pentru a lua parte la acţiunile militare desfăşurate în afară teritoriul românesc pentru anul 2018.

„Avem un număr maximal de 1.793 de persoane, militari şi civili, care pot participa la misiuni externe din partea MApN şi 971 care pot participa din partea MAI”, a anunţat preşedintele Iohannis, la finalul şedinţei CSAT de marţi.

Şeful statului a subliniat că aceste numere reprezintă cotele maxime şi de care nu dispunem în momentul de faţă, dar este necesar să existe o marjă confortabilă din care să poate fi alocaţi oameni.

„În realitate, acum nu sunt atâtea persoane angajate şi probabil nu vor fi nici în 2018, dar cu toţii am văzut că situaţiile se pot schimba de la o zi la alta şi vrem să fim asiguraţi că dispunem de o marjă confortabilă de a aloca un număr suplimentar de oameni pentru aceste misiuni”, a explicat preşedintele.

Pe lângă cei aproape 2.800 de militari şi civili, preşedintele a subliniat că au mai fost stabilite cote de militari şi civili care sunt în aşteptare pe teritoriul ţării noastre, putând fi alocaţi în caz de nevoie.

„În afară de aceste maxime, au mai fost stabilite pentru fiecare în parte un număr de militari şi de civili care sunt în aşteptare pe teritoriul naţional şi care, în cazul unei crize, pot fi alocaţi suplimentar”, a mai precizat şeful statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite