Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior: Îmi propun să consolidez legăturile directe cu românii din SUA
0Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, s-a întâlnit, la sfârşitul săptămânii acesteia, cu comunitatea românească din Philadelphia. În acest context, ambasadorul român a abordat problematica alegerilor pentru Parlamentul României, parteneriatul strategic dintre ţara noastră şi SUA, dar şi necesitatea luării unor măsuri pentru stimularea investiţiilor americane în România şi viceversa.
Primul lucru pe care Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, l-a punctat în cadrul întâlnirii a fost dorinţa de a-şi consolida legăturile directe cu românii din SUA, astfel încât să vină în întâmpinarea problemelor ridicate de aceştia. Totodată, ambasadorul i-a îndemnat pe cetăţenii din diaspora să acţioneze unitar pentru promovarea intereselor şi valorilor naţionale.
„...În perioada următoare îmi propun să consolidez legăturile directe cu românii din SUA, să vizitez cât mai multe comunităţi româneşti, să vin în întâmpinarea problemelor ridicate de acestea şi să transmit apelul meu la unitate în susţinerea intereselor României şi ale românilor americani, un apel cu atât mai important în contextul apropierii centenarului Marii Uniri din 1918", a afirmat ambasadorul României în SUA.
Ambasadorul român a arătat că una dintre priorităţile mandatului său se referă la consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului.
„În acest moment sunt necesare măsuri susţinute pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare în domeniul economic, pentru stimularea investiţiilor americane în România, pentru prezenţa companiilor româneşti pe piaţa din SUA, una dintre principalele căi prin care poate fi asigurată creşterea economică constantă a ţării noastre”, a declarat ambasadorul George Cristian Maior.
În contextul în care se aproaprie şi alegerile parlamentare, Georger Maior i-a îndemnat pe românii din SUA să opteze, în cazul în care nu au făcut-o deja, fie pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă, fie pentru înfiinţarea de secţii de votare în apropierea domiciliului.
Întrunirea a fost organizată în contextul prezenţei ambasadorului George Cristian Maior la Convenţia Partidului Democrat de la Philadelphia, la invitaţia Departamentului de Stat şi a Comitetului Naţional Democrat.