Alina Gorghiu: Urmează două luni de calomnii şi minciuni. Pentru PSD şi ALDE, principalul vinovat e poporul care se duce la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat sâmbătă, la Consiliul Naţional de Coordonare al PNL (CNC), că urmează două luni de „calomnii, miniciuni şi teorii”, perioadă în care „cartelul PSD-ALDE“ va veni cu o altă interpretare a ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în politică.

„Urmează două luni care înseamnă calomnii, miniciuni, teorii ale conspiraţiei şi acuzaţii care mai de care mai fanteziste. Asistăm în ultima perioadă, la o campanie de mistificare a adevărului cum rar ne-a fost dat să trăim, în ultimii 25 de ani. Este un concurs de inepţii revoltătoare, pe care liderii cartelului PSD-ALDE  le livrează zilnic, cu cinism, premeditare şi coordonare, cu multă media, dar le livrează”, a spus Gorghiu, al CNC al PNL.

Liderul libera a dat drept drept exemplu de calomnii sau minciuni ale PSD declaraţia lui Victor Ponta potrivit căreia cozile de la secţiile de vot de la alegerile prezidenţiale din 2014 erau doar nişte agitatori care „se aşezau de mai multe ori la coadă. 

„Mai noi însă, şi acesta nu e un caz de Parlament, ci unul de spital, aceiaşi lideri PSD, la care se adaugă şi alţii de pe la ALDE, neagă furia tinerilor care l-au contestat pe Victor Ponta, după tragedia de la Colectiv. Ei vorbesc acum de lovituri de stat şi conspiraţii internaţionale, deşi premierul de la acea vreme şi-a înaintat demisia, de bună voie, ba chiar aplaudat de toţi colegii de partid“, a declarat Gorghiu. Mai mult, aceasta le-a bătut obrazul: „Au votat în Parlament cu două mâini, Guvernul Cioloş, pe care acum nu îl mai recunosc, de parcă acesta s-a pogorât din ceruri ca duhul sfânt, la Palatul Victoria”, a subliniat preşedintele PNL. 

Alina Gorghiu a mai precizat că social-democraţii pregătesc un premier condamnat, referindu-se la Liviu Dragnea. „Tot ce fac aceşti politicieni din cunoscutul cartelul PSD-ALDE se învârteste în jurul a două concepte: sfidare şi negare. Mereu sunt alţii de vină şi principalul vinovat e poporul care se duce la vot.  Să nu uităm, americanii, europenii, tehnocraţii şi extratereştrii fac şi ei ceva împotriva cartelului“, a mai spus Alina Gorghiu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite