Alina Gorghiu: La Primăria Capitalei, moştenirea e absolut înspăimântătoare. Acolo trebuie pusă o bombă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Mediafax
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu. FOTO Mediafax

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni seară, că nu va candida la Primăria Capitalei, fiind alţi colegi de partid mai pregătiţi pentru aceasta funcţie, liderul liberal punctând faptul că „moştenirea“ de la Primăria Capitalei este „absolut revoltătoare“, încât acolo ar trebui „pusă o bombă“.

„Eu nu vreau să candidez la Primăria Generală. Cred că este o funcţie de foarte mare responsabilitate, m-aş înhăma la orice responsabilitate pentru PNL, dar cred că sunt colegi pe care îi cunosc deja care au toate abilităţile, toată pregătirea, competenţa pentru a gestiona această funcţie de primar general. Moştenirea e absolut înspăimântătoare la Primăria Generală, acolo trebuie pusă o bombă şi...“, a declarat Gorghiu luni la Realitatea TV.

De asemenea,  copreşedintele PNL a afirmat că face tot ce ţine de ea şi face „potecă“ între Primărie şi Guvern astfel încât nimeni să nu rămână fără căldură în sezonul rece în Bucureşti.

„Preocuparea pentru pentru Bucureşti e una foarte mare, s-au întâmplat atâtea lucruri rele pentru bucureşteni, încât aş vrea să cred că măcar o iarnă suntem capabili să le oferim linişte. Dacă nu avem mai mult de oferit, măcar linişte şi confortul de a sta în locuinţe încălzite“, a spus liderul liberal.

Fiind înntrebată de  candidaţii PNL la alegerile locale din Bucureşti, Alina Gorghiu susţine că ele sunt foarte multe, precizând însă că nu este „foarte mulţumită“ de opţiunile de la sectoare, deoarece „nu sunt toate câştigătoare în acest moment". În plus copreşedintele la menţionat faptul că Predoiu nu va fi candidatul pentru Primăria Capitalei deoarece nu vrea acest lucru el. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite