Interviu Alegerile de duminică din Bulgaria l-ar putea da pe noul Viktor Orbán al Europei. „A avut deja un conflict serios cu Zelenski”

0
Publicat:

Politologul Radu Albu Comănescu, de la UBB Cluj, consideră că fostul președinte bulgar Rumen Radev are un profil asemănător cu Viktor Orbán. Totuși, cel puțin până acum, Radev nu a blocat ajutorul acordat Ucrainei, deși se află în conflict cu Zelenski și a criticat permanent această țară.

Bulgarii vor vota duminică pentru o nouă conducere. FOTO: Profimedia
Bulgarii vor vota duminică pentru o nouă conducere. FOTO: Profimedia

Înaintea alegerilor care vor avea loc duminică, Partidul „Bulgaria Progresistă” al fostului președinte Rumen Radev conduce în sondajele din Bulgaria. Principalul contracandidat este GERB-SDS, iar pe locul al treilea se află Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată (PP-DB) și DPS ar fi pe 4.

Adevărul: Care este situația din Bulgaria, pe ultima sută de metri înaintea alegerilor de duminică și ce lecții par să fi învățat de la unguri?

Radu Albu Comănescu: În Bulgaria avem, practic, aproape șase ani de continuitate în protestele pe care le știm, direcționate de populația bulgară împotriva corupției percepute masiv în Bulgaria. Acum, ceea ce contează este probabil lecția de ultimă sută de metri învățată de electoratul bulgar și de oamenii politici bulgari după alegerile din Ungaria. Concluziile s-ar putea să fie legate, în finalul campaniei electorale din Bulgaria, de ceea ce se petrece acum în Ungaria. Pentru că modelarea personalității politice a celor care sunt implicați în alegeri s-ar putea să fie făcută ținând cont de lecțiile dezbaterii și ale rivalității dintre Viktor Orbán și Péter Magyar.

Pare că ne îndreptăm spre o victorie a forțelor pro-europene sau, din contră, a celor favorabile Rusiei?

Este foarte greu de estimat, pentru că cei care sunt realmente un bloc european încă nu au captat întreaga simpatie a electoratului bulgar, pe care îl știm dominat de nuanțe nu neapărat atât conservatoare, cât, din prismă culturală, filoruse, ancorate în zona pe care o numim conservator-suveranistă și pe care Radev s-ar putea să le folosească tocmai pentru a-și construi mai bine poziția.

Viktor Orbán de Sofia sau Fico de Bulgaria

Ar putea Rumen Radev să devină noul Viktor Orbán al Europei?

Într-adevăr poate fi tentată această comparație, dar l-aș pune într-o zonă mult mai moderată decât Viktor Orbán. Acum sigur că, probabil, cea mai tentantă comparație este între el și Viktor Orbán, să spunem că la sud de Dunăre poate să apară un „nou Orbán” sau un personaj care să se transforme într-un Orbán nou. Iar dacă îl urmărim în parcursul lui politic din ultimul an, ultimul an și jumătate - sau putem merge până la conflictul deschis pe care l-a avut în Bulgaria cu Volodimir Zelenski în timpul vizitei acestuia, există o serie de elemente care susțin această comparație.

Pe de altă parte, putem vedea că, deși are un discurs care nu este neapărat favorabil pentru Ucraina, nu a întrerupt niciodată procesul prin care guvernul bulgar rămâne într-o zonă care acordă ajutor Ucrainei. Nu este într-o zonă care să blocheze sau să construiască obstacole - fie prin narațiuni, fie prin influențarea opiniei publice, fie prin acte legislative sau executive - care să blocheze legătura Sofiei cu Bruxelles-ul, deci se reține, se abține.

Ar fi un alt lider european cu care l-am putea compara?

Probabil că cel mai degrabă am putea să-l clasăm undeva alături de Babiš, poate alături și de Fico, pentru că am impresia că va fi mult mai maleabil, mai apt de negociere, mai pragmatic când vine vorba de relaționarea cu Bruxelles-ul în schimbul fondurilor europene. Și, în schimbul unor cedări reciproce, probabil se va poziționa într-o manieră mult mai puțin radicală decât a făcut-o Viktor Orbán în ultimii 10 ani față de Bruxelles.

Ce poate ieși din „bătălia pentru Bulgaria”

Care ar fi celelalte forțe importante implicate în „bătălia pentru Bulgaria?”

„Continuăm Schimbarea”, cred că așa s-ar traduce în română — care este o platformă liberală și reformistă, dar și principalul promotor al solicitărilor de europenizare, de transparență, de bună guvernare. Este născută cumva din spiritul protestelor care marchează electoratul bulgar din 2020 încoace, cu o creștere evidentă în ultimii ani.

Ce se schimbă pe axa București-Budapesta după victoria opoziției ungare. „Autoritățile române au fost «legate de mâini»”

Mi se pare că avem șapte guverne în Bulgaria în ultimii cinci ani, iar aceea este o instabilitate ridicată. Nu cronică, pentru că este o perioadă foarte tensionată în termeni de crize internaționale și de factori destabilizatori, dar în mod clar ridicată.

Ar putea pro-europenii, după modelul Ungariei, să câștige și în Bulgaria?

Nu știm în ce măsură cei care sunt acum implicați în „Continuăm Schimbarea”, în această mișcare, pot capta electoratul. Și aici vine lecția pe care am văzut-o la electoratul ungar: dacă pot să folosească o narațiune nouă și să spună electoratului că, după cum vedem, chiar și în țările cele mai suveranist-conservatoare și cele mai dur proruse, electoratul și-a dat seama că nu există altă cale decât Uniunea Europeană. Mergând pe această filieră, s-ar putea, într-adevăr, să apeleze în același fel în care o face și Radev: să capteze pragmatismul electoratului care să spună: „Bun, că îmi place sau nu, prosperitatea mea depinde de relația cu Bruxelles-ul”.

Dar aici, undeva, s-ar întâlni tot cu ideile relativ flexibile ale lui Radev, care ar putea să meargă și pe acest val de pragmatism economic adaptat intereselor electoratului bulgar. Pentru că și Radev, la rândul lui, are un concept pragmatic al legăturilor cu tot ce înseamnă scena internațională. Aș fi spus că „economia contează mai mult decât ideologia”. Ceea ce e o frazare un pic restrictivă și foarte contestabilă, pentru că ideologia înseamnă, totuși, un set de valori până la urmă, dar acolo nu s-a aventurat să ne dea o lecție.

În schimb, clar, economia devine filtrul prin care Bulgaria înțelege să relaționeze mai departe - și în zona conservatoare, și în zona europenistă - cu instituțiile europene și cu partenerii internaționali. Economia Bulgariei trebuie să devină securizată în termeni de resursă energetică, care, exact ca și în cazul Ungariei, justifică legătura cu Rusia dincolo de afilierea culturală din secolul XIX încoace. Și, probabil, Bulgaria va avea tentația să caute piețe alternative exact pe ruta pe care a încercat-o Viktor Orbán în trecut.

De ce e unică Bulgaria în Europa

Spuneați că Radev seamănă și nu prea cu Viktor Orbán, dar Bulgaria, în poza momentului, cu ce stat european ar putea fi comparată? 

E un model sui-generis, pentru că, spre deosebire de țările din Europa Centrală, Bulgaria a trecut printr-o fază accentuată de instabilitate. Genul acesta de diarhie sau de conflict între cele două capete ale executivului — președinte și prim-ministru — a fost observabil și în cazul Poloniei. Acum s-a mai petrecut și în cazul Slovaciei, mai este în continuare în cazul Cehiei (unde am avut o diferență între poziția președintelui și cea a fostului prim-ministru Babiš).

Primele teste esențiale pentru noua Ungarie. Profesor român de la Oxford: „Va trebui să precizeze viitorul raport cu Rusia”

Și care ar fi acel specific doar Bulgariei?

Ceea ce dă totuși un specific Bulgariei este zona de instabilitate politică combinată cu relația culturală preferențială spre Rusia. Și cred că aș mai putea adăuga aici o nevoie sau o urgență (se poate spune nevoie crescută, dar „urgență” cred că e termenul mai corect) a unei guvernări eficiente. Eficiente pentru că știm bine că Bulgaria, ca și noi, trena la capătul clasamentului în ceea ce privește buna guvernare, eficiența și percepția corupției.

Și totuși, în pofida crizei politice și a instabilității accentuate, Bulgaria ne-a luat-o înainte și a adoptat moneda euro, iar inflația e incomparabil mai mică decât la noi, ca să nu mai spunem că această țară beneficiază de o finanțare mult mai ieftină decât România, iar ratele bulgarilor sunt mult mai mici ca la noi. Unde s-a făcut diferența?

Toate acestea sunt posibile pentru că ei au făcut acest efort special. Cred că l-aș putea numi efect compensatoriu al unei imagini multă vreme înnegrite de aceste bariere în spectrul politic, al justiției și al percepției internaționale. A fost un efort economic care s-a dovedit meritoriu, a fost decontat prin pregătirea pentru aderarea la euro, care le dă acest avantaj competitiv în raport cu noi. În primul rând, ei se împrumută la rate mult mai scăzute pe scena financiară internațională decât o face România.

Și cred că, pe undeva, au fost bune sfaturile primite de guvernele bulgare de la acei bulgari aflați în poziții-cheie în organizații internaționale.

Vă referiți la doamna Kristalina Georgieva, director al Fondului Monetar Internațional, anterior șefă a Băncii Mondiale?

Exact, la ea mă refer, dar trebuie menționat și că mai sunt în zone de think-tank-uri internaționale în spațiul Europei Centrale, oameni care au suficientă rețea în spate pentru a consilia pozitiv guvernul bulgar. Iar ei au mai și ascultat aceste sfaturi. Și cu toate defectele și problemele lor au făcut altfel reforma.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite