Video 29 mai: Moartea lui Mihail Sebastian, unul dintre marii dramaturgi români, interzis în perioada antisemitismului. Avea doar 37 de ani
0La 29 mai 1945 se stingea tragic Mihail Sebastian, unul dintre cei mai importanți dramaturgi și eseiști ai literaturii române interbelice. Autorul pieselor „Steaua fără nume” și „Jocul de-a vacanța” a murit la doar 37 de ani, într-un accident rutier petrecut în București.

1453 Căderea Constantinopolului-sfârșitul Imperiului Bizantin
La 29 mai 1453, Căderea Constantinopolului a marcat sfârșitul definitiv al Imperiului Bizantin, unul dintre cele mai puternice și longevive state ale lumii medievale. După un asediu început la 7 aprilie 1453, orașul Constantinopol a fost cucerit de armatele otomane conduse de sultanul Mehmed al II-lea, supranumit ulterior „Cuceritorul”.
Imperiul Bizantin traversa de mai bine de un secol o perioadă de declin politic, militar și economic, iar teritoriile sale fuseseră reduse aproape exclusiv la capitală și câteva regiuni din jur. În fața unei armate otomane impresionante, ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, dispunea de puțini soldați și resurse limitate pentru apărarea orașului.

Un moment decisiv al asediului a avut loc atunci când otomanii au transportat zeci de corăbii pe uscat, peste colinele din Pera, introducându-le în Cornul de Aur și reușind astfel să slăbească apărarea bizantină.
În noaptea de 28 spre 29 mai a început asaltul final, desfășurat în mai multe valuri succesive. În zorii zilei, trupele otomane au pătruns în oraș, iar împăratul Constantin al XI-lea a murit luptând alături de apărători.
După cucerire, Constantinopolul a fost supus jafurilor și masacrelor timp de trei zile, iar transformarea sa în capitala Imperiului Otoman a schimbat echilibrul politic și economic al Europei. Căderea Constantinopolului este considerată de istorici unul dintre evenimentele care marchează sfârșitul Evului Mediu și începutul epocii moderne.
1848: Dieta de la Cluj proclamă unirea Transilvaniei cu Ungaria
La 29 mai 1848, Dieta de la Cluj-Napoca a votat unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând opoziția exprimată de românii reuniți la Adunarea de la Blaj, dar și nemulțumirile unei părți importante a sașilor și ale unor maghiari ardeleni.
Decizia a fost contestată inclusiv de poetul Sándor Petőfi, care atrăgea atenția asupra reprezentării inechitabile din Dietă: dintre cei aproximativ 300 de delegați, doar trei erau români și 24 sași.
Contextul politic era marcat de revoluțiile izbucnite în Europa anului 1848. După revoluția de la Viena, mișcarea liberală maghiară a urmărit crearea unui stat național independent de Austria.
Liderii revoluționari maghiari promovau ideea unei națiuni civice unitare, inspirată de principiile Revoluției Franceze, însă această viziune ignora diversitatea etnică a regiunii și presupunea integrarea forțată a populațiilor din imperiu prin impunerea unei singure limbi oficiale și a unui model politic centralizat.
1901: Nașterea lui Ionel Fernic
La 29 mai 1901 s-a născut Ionel Fernic, autor a peste 400 de romanțe și tangouri celebre.
Cu un destin scurt şi spectaculos, Ionel Fernic a fost o „figură“ a începutului de secol XX din România.
Compozitor a peste 400 de şlagăre, aviator medaliat de Carol al II-lea, scriitor şi gazetar, Fernic a lăsat în urmă romanţe şi tangouri cu succes şi astăzi. Excentric şi boem, zbura cu o chitară în carlingă şi s-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu, pentru a ilustra o vorbă în circulaţie în epocă.
„Trubadurul zărilor albastre“, Ionel Fernic (1901-1938) a fost un personaj care a marcat începutul de secol XX în România. Multe din romanţele şi tangourile care ne încântă de generaţii, cu mare succes şi astăzi, îi aparţin lui Fernic. „Iubesc femeia“, „Minciuna“, „La umbra nucului bătrân“, „De ce mi-ai spus că mă iubeşti“ sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă“, sunt doar câteva dintre cele 400 de melodii compuse de Fernic, adevărate şlagăre ale timpului său şi ale prezentului.
Ionel Fernic a avut un destin scurt, dar foarte spectaculos. Şi-a pierdut viața într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani, culmea, ca pasager al unui zbor pe ruta Varşovia-Bucureşti-Salonic. Venea în Bucureşti pentru a participa la înmormântarea Reginei Maria.
1917: S-a născut John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea preşedinte al SUA (1961-1963)
John F. Kennedy a devenit preşedintele Statelor Unite în 1961. Este considerat unul dintre cei mai carismatici lideri de stat din istorie, precum şi un om care nu se sfia să apară mereu în public la evenimente mondene.
De asemenea, de numele său se leagă, mai ales, de Criza rachetelor din Cuba (1962), moment crucial în evoluţia relaţiei în URSS şi Statele Unite. La 22 noiembrie 1963, Kennedy a fost împuşcat în timpul unei vizite efectuate în oraşul Dallas din statul Texas.
Asasinul preşedintelui american a fost ucis la câteva zile după atentat de către Jack Ruby. Întrebarea care este pusă şi în prezent este de ce a fost redus la tăcere Oswald.

A fost unul dintre membrii cei mai proeminenți ai familiei Kennedy implicați în politică, fiind totodată considerat un stindard al liberalismului american.
1935: Lansarea celebrului transatlantic Normandie
Pe 29 mai, nava franceză de pasageri Normandie își începe călătoria plecând din Le Havre. Va ajunge la New York după patru zile, trei ore și 14 minute, doborând recordul anterior deținut de Panglica albastră. Gigantul transatlantic va fi cel mai mare vas din lume timp de cinci ani.
1945: Moartea scriitorului Mihail Sebastian
La 29 mai 1945 a murit tragic Mihail Sebastian, autorul romanelor „Accidentul” și „Orașul cu salcâmi”, dar și al pieselor Steaua fără nume și Jocul de-a vacanța.

Scriitorul, născut la Brăila sub numele Iosif Hechter, a fost victima persecuțiilor antisemite din timpul războiului. A murit într-un accident rutier în București, la doar 37 de ani.
Autor al romanelor „Accidentul” și „Orașul cu salcâmi”, precum și al pieselor de teatru „Steaua fără nume” și „Jocul de-a vacanța”, Mihail Sebastian a fost o figură complexă și controversată a epocii sale.
Pe numele adevărat Iosif Hechter, Mihail Sebastian s-a născut, la Brăila, într-o familie evreiască. A urmat studiile universitare de drept și filosofie la București. A lucrat ca secretar la o casă de avocatură și mai apoi ca avocat. Intrarea în literatură i-a făcut-o Nae Ionescu, cel care a fost președintele comisiei sale de bacalaureat.
Începând cu 1940 a cunoscut prigoana antisemită. I s-a interzis să mai publice ca ziarist și i s-a restras licența de avocat. Din cauza faptului că era evreu, piesele sale au fost interzise. Pentru a putea pune în scenă „Steaua fără nume”, Mihai Sebastian s-a folosit de un pseudonim: Victor Mincu.
Cine este românca pentru care un celebru țar al Rusiei a făcut o pasiune nebună. Era cu 28 de ani mai tânără, frumoasă și extrem de influentăScriitorul s-a ales cu titulatura de „evreul improbabil” fiind condamnat de antisemiți pentru originea sa, dar și renegat de evrei care l-au considerat trădător și apropiat al Partidului Comunist în 1944.
Una dintre cele mai controversate relații ale lui Mihail Sebastian a fost cea cu Lucrețiu Pătrășcanu, ministru al Justiției în primii ani ai comunismului.
Jurnalul său intim, ținut în perioada 1935-1944, a fost publicat postum, abia în 1996. Originalul a fost scos din țară prin curier diplomatic de fratele său mai mic, Andrei Benu Sebastian, și a ajuns la Ierusalim.
La 29 mai 1945, în jurul orei 15.00, Mihail Sebastian a fost lovit de un camion pe Bulevardul Regina Maria din Bucureşti şi a murit la vârsta de 37 de ani. Scriitorul avea în buzunarul hainei textul conferinței pe care urma să o țină la Universitate.
1958: S-a născut actriţa Annette Bening
În 1958 s-a născut actrița americană Annette Bening, cunoscută pentru rolurile din filme precum American Beauty și The Kids Are All Right. Mama sa, Shirley, a fost solist în corul bisericii, iar tatăl său, Arnett Grant Bening, a lucrat ca agent de vânzări și asigurări.
În 1959, familia ei s-a mutat la Wichita, Kansas, acolo unde și-a petrecut copilăria. În 1965 tatăl său și-a găsit o slujbă în San Diego, California și întreaga familie l-a urmat. A început să joace încă din liceu, când a avut rolul principal în „The Sound of Music”.
A studiat actoria la Liceul Patrick Henry și a lucrat ca bucătar pe un vas, pentru a se întreține. A intrat la Colegiul San Diego Mesa și și-a continuat studiile artistice la Universitatea San Francisco. Încă din acei ani a fost cunoscută pentru talentul său extraordinar și pentru excelenta interpretare a rolului Lady Macbeth din piesa lui Shakespeare.
De-a lungul carierei sale, Annette Bening a adus pe ecran multe reprezentaţii memorabile, inclusiv cele patru filme în care a jucat şi pentru care a fost nominalizată la Oscar: „American Beauty”, „The Grifters”, „The Kids Are All Right” şi „Being Julia”.
Actrița, care împlinește 65 de ani, este și câștigătoare a două Globuri de Aur, pentru două din filmele menționate. Este măritată cu Warren Beatty, cu care are 4 copii.
1982: A murit actrița austriacă de film Romy Schneider
La 29 mai 1982 a murit Romy Schneider, celebră pentru interpretarea împărătesei Sissi și pentru relația sa cu Alain Delon.

Romy Schneider a fost una dintre frumuseţile filmului european, în deceniile 50 şi 60. Cunoscută în special pentru interpretarea rolului Împărătesei Sissi a Austriei, actriţa cu origini austriece şi germane a reuşit, mai târziu, să se impună şi în filmele franţuzeşti, acolo unde a avut privilegiul să joace cu staruri ale cinematografiei din această ţară.
Printre ele, seducătorul Alain Delon, cu care frumoasa Romy a fost logodită din 1959 până în 1963. Povestea de dragoste a celor doi actori tineri şi frumoşi a fost una dintre cele mai picante ale vremurilor, dar, din păcate, nu a durat prea mult.
Cu toate acestea, Romy şi Alain au rămas prieteni până la moartea prematură a actriţei, la doar 43 de ani. Căsătorită de două ori, actriţa germană a devenit de două ori mamă, a unui băiat şi a unei fete. Fiul cel mare, David, a murit la doar 14 ani, în urma unui accident la joacă.
1985: Tragedia de pe stadionul Heysel
La Bruxelles a avut loc Tragedia de pe stadionul Heysel, înaintea finalei Cupei Campionilor Europeni dintre Liverpool FC și Juventus FC.
Incidentul de pe stadionul Heysel a avut loc pe 29 mai 1985 în Bruxelles, chiar înainte de începerea finalei Cupei Campionilor Europeni disputate între Liverpool şi Juventus.
Dezastrul a avut loc în urma altercaţiei între fanii celor două echipe, când gardul care le separa s-a prăbuşit ceea ce a dus la moartea a 39 de fani ai echipei Juventus.
1986: Drapelul european este arborat oficial (1986)
Drapelul UE este reprezentat de 12 stele aurii pe un fond albastru, simbolizând unitatea, solidaritatea și armonia între țările europene. Evenimentul a avut loc în fața clădirii Berlaymont Building, sediul Comisiei Europene European Commission, din Bruxelles Brussels.
Ziua în care Transilvania a fost înghițită de Regatul Ungariei. Măsurile de deznaționalizare forțată la care au fost supuși româniiConsiliul European a adoptat drapelul în 1985, ca emblemă oficială a Comunității Economice Europene. Instituțiile Uniunii Europene au început să-l utilizeze în 1986. Cu toate acestea, istoria drapelului începe cu mult timp înainte.

Drapelul a fost creat în anii 1950 și îmbină simboluri care reflectă valorile, identitatea și coeziunea Europei.
Stelele formează un cerc, asemenea orelor pe cadranul unui ceas, simbolizând unitatea, cooperarea, egalitatea și armonia între toate națiunile UE. Numărul de stele indică perfecțiunea și desăvârșirea, nu se referă la numărul de state membre, potrivit Consiliului Europei.
Stelele aurii apar pe un fond albastru, care reprezintă culoarea cerului vestic. Împreună, ele sunt un simbol al clarității, stabilității și păcii. Drapelul este integrat în logourile instituțiilor UE, cum ar fi cel al Comisiei Europene, al Consiliului și al Parlamentului. Apare pe bancnotele euro în partea stângă sus.
Este afișat atât în clădiri publice, ambasade și instituții oficiale din întreaga UE, cât și în fața lor.
2010: România, locul 3 la Eurovision
Pe 29 mai 2010, România a obținut una dintre cele mai bune performanțe din istoria participărilor sale la Eurovision Song Contest 2010. Duo-ul format din Paula Seling și Ovi a interpretat piesa „Playing with Fire”, o compoziție modernă, cu influențe pop și elemente spectaculoase de scenografie, construită în jurul unui duet la două piane.

În finala desfășurată la Oslo, prestația României a impresionat atât juriile de specialitate, cât și publicul european, datorită energiei interpretării și efectului vizual inovator. Momentul a fost considerat unul dintre cele mai originale din competiție, fiind apreciat pentru sincronizarea dintre muzică, interpretare și regia scenică.
Rezultatul final a adus României locul al treilea, cu un punctaj foarte ridicat, consolidând poziția țării în topul competiției Eurovision.























































