Veștea, despre creșterea lefurilor aleșilor locali: Am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare
0Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat că unii primari s-au plâns că au același salariu ca o învățătoare, după ce edilii, viceprimarii, președinții Consiliilor Județene și vicepreședinții de CJ vor beneficia de o majorare de 5% a salariilor.
Primarii și președinții Consiliilor Județene vor beneficia de o majorare salarială de 5%, fiind excluși din rândul demnitarilor care au salariile îngheţate.
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a luat apărareaaleșilor locali: „Cred că aţi putea să întrebaţi şi să faceţi comparaţii şi la nivelul primarilor, fără a fi eu părtinitor, am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare, sincer”.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a explicat în cadrul unei conferințe de presă că s-au eliminat toţi cei care deţin înalte demnităţi publice şi anume tot ce înseamnă parlamentari, miniştri și secretari de stat.
Parlamentarii, fără măriri pentru moment
„S-au eliminat toţi cei care deţin înalte demnităţi publice, zona vizibilă, care probabil a generat şi indignare sau îngrijorare. Tot ce înseamnă parlamentari, miniştri, secretari de stat sunt eliminaţi din această creştere”, a spus Stroe.
Purtătorul de cuvânt a explicat că cei din administraţia locală, preşedinţii de CJ şi primarii pot fi considerați funcţionari publici din România şi ”în mod evident există o aşteptare, cel puţin din partea lor, în raport cu creşterea veniturilor”. Acesta a continuat, explicând că în zona demnităților publice sunt salariile înghețate.