A început războiul USL în teritoriu. Baronul PSD de Argeş, Constantin Nicolescu, a fost revocat de prefectul PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Nicolescu este, din această dimineaţă, fostul baron de Argeş
Constantin Nicolescu este, din această dimineaţă, fostul baron de Argeş

În teritoriu, liberalii şi social-democraţii au început să dea cărţile pe faţă. Prefectul de Argeş, Cristian Soare, fost membru al PNL,  a semnat în această dimineaţă ordinul de revocare a lui Constantin Nicolescu (PSD) din functia de preşedinte al Consiliului Judetean Argeş, chiar înainte ca acesta să participe la un eveniment alături de premierul Victor Ponta.

Prefectul de Argeş Cristian Soare a semnat luni dimineaţă ordinul de revocare a lui Constantin Nicolescu (PSD) din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, după ce a fost declarat în conflict de interese printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (ICCJ). Prefectul Cristian Soare a emis ordinul în prezenta juriştilor Prefecturii. "Da, am emis ordinul. Acum îşi urmează căile procedurale", a declarat prefectul Cristian Soare pentru Piteşti. 

Nicolescu ar fi urmat să participe în această dimineaţă, la ora 10.00, la ceremonia oficială de semnare a unui contract pe fonduri europene, alături de premierul Victor Ponta si miniştrii Constantin Niţă, Eugen Teodorovici şi Mihnea Costoiu.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a fost declarat in conflict de interese de judecătorii ICCJ, decizia din 11 februarie fiind una definitivă.

Prim-vicepreşedintele PSD Argeş, Tudor Pendiuc, declara vineri că preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, declarat în conflict de interese printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (ICCJ), va rămâne în funcţie, întrucaâ nu există motive legale pentru încetarea mandatului înainte de termen.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite