De unde ştiu cocoşii că trebuie să cânte la ivirea zorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înainte de inventarea ceasurilor cu alarmă, cocoşii aveau datoria de a da deşteptarea. Un nou studiu a demonstrat că ei nu au nevoie de lumina zilei pentru a şti când s-au ivit zorile: cocoşii beneficiază de un ceas intern.

„Spre surprinderea noastră, nimeni nu a demonstrat implicarea ceasului biologic în acest cunoscut fenomen“, a precizat co-autorul studiului, Takashi Yoshimura, specialist al Universităţii Nagoya.

Testul luminii

În timpul experimentelor, Yoshimura şi colegii săi au supus câţiva cocoşi la două regimuri diferite de iluminare. Cocoşii din primul grup au fost ţinuţi 12 ore în prezenţa luminii, apoi 12 ore în întuneric, timp de 14 zile. Oamenii de ştiinţă au constat că păsările începeau să cânte cu două ore înainte de aprinderea luminii.

Cocoşii din al doilea grup au fost ţinuţi pe întuneric timp de două săptămâni. Chiar şi aşa, ei au ştiut când trebuie să cânte pentru a anunţa ivirea zorilor.

Cocoşii cântă cel mai mult şi cel mai tare dimineaţa, au mai constatat experţii citaţi de „National Geographic“. Ei au mai constatat că rangurile sociale în rândul păsărilor influenţează, de asemenea, momentul în care încep să cânte. „Cântatul poate fi şi un semnal de avertizare în ceea ce priveşte teritoriul. Datele noastră demonstrează că acel cocoş care pare superior printre ceilalţi dă tonul în fiecare dimineaţa. Abia după ce au auzit acest sunet, celalate păsări prind glas la rândul lor“, a menţionat Yoshimura.

„De cele mai multe ori, nu ne gândim să analizăm lucrurile obişnuite din viaţa noastră. Am observat, cu siguranţă, modul în care cocoşii încep să cânte în fiecare dimineaţă, însă nu ne-am gândit niciodată ce anume îi determină să facă acest lucru. Nu ne-am gândit să testăm dacă este vorba despre un semnal determinat de un ceas intern sau dacă este influenţat de factorii externi“, a declarat Kristen Navara, specialist în hormonii păsărilor, de la Universitatea Georgia din Atena.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite