VIDEO Izolarea nu e la fel pentru toţi: Cum arată complexul unde s-a închis Simona Halep

VIDEO Izolarea nu e la fel pentru toţi: Cum arată complexul unde s-a închis Simona Halep

Simona Halep susţine că n-a mai ieşit din casă de peste 22 de zile, însă, la ce condiţii are unde locuieşte, nici nu prea are de ce să iasă din complexul rezidenţial

Într-un amplu articol publicat de site-ul CNN, diverşi psihologi şi antrenori de fitness au explicat de ce pandemia e percepută într-un fel de marile vedete şi cu totul altfel, când vorbim despre sportivi cu resurse limitate.

Chiar dacă în ultimele săptămâni ni se spune, sistematic, că toţi suntem împreună în această criză, adevărul e că pandemia cu coronavirus şi efectele ei sunt diferite asupra oamenilor.
 
Din confortul apartamentului ei uriaş, supraetajat, din complexul „Stejarii“, aflat la marginea Bucureştiului, Simona Halep ne transmite că n-a mai ieşit din casă de mai bine de 22 de zile, că aleargă în interiorul complexului şi că îşi face exerciţiile fizice tot acolo. Ca să înţelegem unde se antrenează „Simo“, merită să menţionăm preţul pentru o sesiune de antrenament la sala „Stejarii“: 50 de euro.
 
Bineînţeles, fiind o jucătoare de top, de talie mondială, Halep are condiţii pe măsură. Şi nu doar ea, ci toţi sportivii de elită care, în această perioadă, se antrenează în izolare.
50.000
de metri pătraţi are Stejarii Country Club, acolo unde se antrenează Simona Halep în această perioadă, la marginea Bucureştiului.

Aşadar, când casa ta e un adevărat palat, când ai tot ce îţi trebuie, brusc, pandemia nu mai e atât de greu de suportat ca pentru un om de rând sau pentru un sportiv legitimat la un club de Liga I.

Într-un amplu articol publicat pe site-ul CNN, mai mulţi specialişti au explicat prin ce trec sportivii în această perioadă, în funcţie de nivelul la care se află, din punct de vedere social.

„Consecinţele psihologice vor fi grave“

Doctorul Craig Duncan, care activează în cadrul Asociaţiei Jucătorilor Profesionişti din Australia, a avertizat că mulţi sportivi sunt supuşi unui calvar psihologic, la fel ca restul populaţiei. „Anularea competiţiilor, dispariţia antrenamentelor în grup şi, în general, izolarea, toate astea vor veni cu consecinţe psihologice grave. Mai ales fotbaliştii au o rutină zilnică şi săptămânală care se întinde pe durata fiecărui sezon. Le intră în sistem la ce oră să mănânce, când să se antreneze, când să meargă la culcare. Toate aceste lucruri vor fi supuse unor schimbări majore în această perioadă. De asemenea, pentru ei s-a pierdut şi conexiunea de grup, ca în orice mediu de lucru, care era o chestiune vitală“, a spus Duncan.

Dincolo de aceste schimbări majore, jucătorii din toate colţurile lumii au şi nişte întrebări apăsătoare care, în acest moment, sunt fără răspunsuri:

*Se va relua sezonul în aprilie, mai, iunie sau iulie?

*Ce se întâmplă dacă nu se pot relua campionatele interne?

*Ce consecinţe financiare vor exista dacă sportul nu va reveni în arene?

*Iar dacă sezonul se prelungeşte în lunile de vară, ce se întâmplă cu contractele jucătorilor care, în mod normal, erau valabile până în iunie?

Acelaşi Duncan a spus că, în primul rând, sportivii trebuie să se concentreze pe situaţia actuală, în loc să-şi facă griji pentru ce urmează: „Tot ceea ce putem face e să ne gândim la ce poate fi controlat acum. În rest, va trebui să vedem cum va evolua situaţia, într-un fel sau altul, în funcţie de un scenariu care acum ne e imposibil de descifrat“.

Am câţiva jucători care deja nu mai dorm bine noaptea, gândindu-se la ce va urma, după această pandemie.
Graham Potter, antrenor Brighton 
 

„Riscăm să pierdem din vedere ce contează acum“

La fel ca Duncan, şi alţi specialişti insistă că un lucru dăunător, în acest moment, e să te concentrezi asupra datei la care viaţa ar putea reveni la normal. 

Doctorul Peter Olusoga, lector în psihologie, în cadrul Universităţii Sheffield Hallam, crede că astfel de gânduri contribuie doar la o anxietate mai mare. „Tendinţa e să te gândeşti la viitor, la ce urmează. Iar când se întâmplă ceva fără precedent, această tendinţă creşte. Pentru sportivi, acum există multe întrebări îngrijorătoare. Oare mă mai pot antrena la capacitate normală, după ce trece pandemia? Oare voi reuşi să rămân motivat şi în formă, în această perioadă? Sunt întrebări justificate, însă, iarăşi, sunt legate de viitor, în loc să fie despre prezent. Bineînţeles, în sport, trebuie să ai obiective, să-ţi doreşti lucruri la care să ajungi, dar, în situaţia actuală, cel mai important e să rămâi concentrat la prezent. Dacă te gândeşti prea mult la lucruri pe care nu le poţi controla, vei pierde din vedere ce e important acum. Mă refer la antrenamentele pe care trebuie să le faci, la lucrurile mărunte, prin care poţi îmbunătăţi situaţia“, a afirmat Olusoga, pentru CNN.

Acesta crede că, totuşi, sportivii au deja nişte cunoştinţe care îi vor ajuta să treacă mai uşor peste izolare. „Pentru un sportiv, situaţia de acum e comparabilă cu atunci când suferă o accidentare. Cei mai mulţi dintre ei s-au lovit de mai multe ori în carieră de probleme medicale. Aşa că ştiu ce trebuie să facă şi cum trebuie să procedeze, pentru a depăşi un astfel de moment dificil“, a explicat Olusoga.

„E uşor, când ai sala de forţă la tine acasă“

Înainte ca pandemia să oprească viaţa normală în societate, unii jucători erau la un pas de a câştiga trofee - Liverpool mai avea nevoie de trei victorii pentru a cuceri primul titlu după 30 de ani - alţii erau pe punctul de a semna noi contracte sau erau implicaţi în lupta pentru evitarea retrogradării. Unii dintre aceşti fotbalişti sunt milionari în euro şi cunoscuţi în toată planeta, alţii însă trăiesc în condiţii modeste şi visează la o carieră mai bună. Nu toţi sunt la fel. 

„Cu cât eşti mai sus, ca sportiv, cu atât ai mai multe resurse la dispoziţie“, e de părere doctorul Duncan, admiţând că viaţa e mai uşoară, în această perioadă, pentru vedetele sportului mondial. „Pe de altă parte, jucătorii mai mici, mai puţin cunoscuţi, au dezvoltat, de-a lungul carierei, o rezistenţă mai mare la greutăţi. Chiar dacă n-au resursele vedetelor, ei au învăţat deja cum să se descurce cu o susţinere mai mică“.

Despre situaţia unor fotbalişti cu resurse limitate a vorbit şi William Rose, antrenor de fitness la Wimbledon, un club de liga a treia din Anglia. Acesta a admis că adevărata provocare, în această perioadă, e să-şi ţină jucătorii atât într-o formă fizică bună, cât şi o formă mentală adecvată. Mai ales că cei mai mulţi trăiesc în apartamente mici, cu spaţii reduse pentru antrenamentele pe care le-au primit.

„Să-i spui unui sportiv că, peste noapte, trebuie să-şi schimbe stilul de viaţă, să fie izolat pentru două săptămâni sau mai multe, de la nivelul unui om care alerga 30 de kilometri pe săptămână, e un şoc. Jobul meu e să-i antrenez acum de la distanţă, în timp ce mă asigur că rezistă şi din punct de vedere mental, că nu o iau raznă“, şi-a început Rose discursul pentru CNN.

Realist vorbind însă, acesta a admis că e aproape imposibil să le ceri jucătorilor să facă în apartamente ce făceau până acum în baza de antrenament. „Ei sunt obişnuiţi să aibă antrenamente dure, variate, de lungă şi scurtă durată. Plus nişte alergări mai lungi. Şi nu poţi să faci astfel de şedinţe în apartamentele în care locuiesc. Ce poţi să faci e să adaptezi doar anumite aspecte din antrenamentele lor obişnuite, la condiţiile actuale. Dar nu poţi niciodată să faci antrenamentele necesare de acasă, astfel încât, la ieşirea din această perioadă, să intri direct la meciuri“.

Rose a explicat că, în momentul de faţă, ca de obicei, sunt avantajaţi jucătorii legitimaţi la cluburile mari. „Când te uiţi la fotbaliştii din Premier League, majoritatea lor au săli de fitness acasă, plus curţi mari, în care pot face antrenamente tactice şi exerciţii fizice. Mai mult, marile cluburi şi-au permis să le dea jucătorilor echipamentele necesare, pe durata întreruperii sezonului. Sunt chestii pe care echipele mici nu şi le permit“, a adăugat antrenorul de fitness al celor de la Wimbledon.

VEZI IMAGINI SPECTACULOASE DIN COMPLEXUL UNDE SE ANTRENEAZĂ HALEP

VEZI IMAGINI DIN INTERIORUL COMPLEXULUI

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: