România, în pericol după meciul cu Armenia: „Va fi o anchetă UEFA“

România, în pericol după meciul cu Armenia: „Va fi o anchetă UEFA“

Henrikh Mkhitaryan, căpitan Armenia

Echipa naţională a venit, în premieră, pe noua arenă din Ghencea şi 13.576 de spectatori au asistat, luni seară, la partida din etapa a 8-a a preliminariilor pentru Mondialul din 2022. Din păcate, meciul n-a fost lipsit de incidente.

Iar asta pentru că oficiali ai delegaţiei armene au fost stropiţi cu bere. Furia lor a fost atât de mare, încât, la un moment dat, au încercat să meargă în tribune pentru a se lua la bătaie cu huliganii de acolo!

La finalul meciului, Hayk Karapetyan, şeful departamentului de Relaţii Publice al Federaţiei de Fotbal din Armenia, a anunţat că UEFA va lansa o anchetă disciplinară după incidentele de luni seară, Potrivit Digi Sport, care a preluat declaraţiile oferite de Karapetyan în presa din Armenia, acesta a ironizat organizarea meciului de către FRF.

„Comisia de disciplină va lansa o investigaţie şi va lua o decizie. Dar suntem foarte «mulţumiţi» de ospitalitatea românilor. A fost o ospitalitate foarte bună“, a spus Karapetyan.

Stoichiţă aplaudă suporterii

Chiar dacă România riscă inclusiv încă o suspendare din cauza huliganilor din tribune, Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice FRF, a fost foarte mulţumit de atmosfera în care s-a disputat meciul de luni seară.

„De acum încolo punem temelia unor noi victorii şi bucurii aici. Asta sper să fie Ghencea de acum încolo. E un stadion potrivit pentru fotbal, iar lumea e bună cunoscătoare. Publicul ăsta a fost extraordinar, o atmosferă extraordinară, chiar dacă n-a fost stadionul plin“, a spus Stoichiţă la GSP Live. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările