România îşi face planul, bate Armenia şi devine mare favorită la locul 2 în grupă! Macedonia, pulverizată de Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
radoi

În etapa a 8-a a preliminariilor pentru Cupa Mondială de anul viitor, echipa naţională de fobal a României, revenită după mai mult de 12 ani pe Stadionul Steaua, a învins la limită, scor 1-0 (1-0), selecţionata Armeniei.

Calculele erau simple înaintea etapei a opta din Grupa J. Cum prima poziţie în grupă era deja rezervată Germaniei, România, Armenia şi Macedonia de Nord se luptau pentru locul secund, cel care asigură prezenţa la barajurile de calificare.

Pentru a atinge acest obiectiv, tricolorii aveau nevoie de maximum de puncte în ultimele trei meciuri, dar şi ca Macedonia de Nord să se încurce. Obligaţi să câştige, băieţii lui Mirel Rădoi au început partida în atac şi au dominat compios întreaga primă repriză, pe care au terminat-o cu o posesie zdrobitoare, 73%. Ocaziile, chiar dacă nu au fost foarte clare, nu au întârziat să apară, însă Stanciu (4), Chiricheş (11) şi Keşeru (25) nu au fost foarte inspiraţi. Minutul 26 a adus deschiderea scorului, prin Alex Mitriţă, cu o lovitură de cap, în urma unui corner de pe partea dreaptă.

Golul le-a dat aripi tricolorilor, până la pauză Mitriţă (33), scăpat singur cu portarul, Cicâldău (34) şi Marin (39) având şanse mari să dubleze avantajul. 

Armenii au făcut trei schimări la pauză şi au arătat cu totul altfel în debutul reprizei secunde. În primele zece minute de la reluare, Niţă, care a fost simplu figurant în prima parte, a fost pus la treabă, însă nu de şuturi pe poartă, ci de câteva centrări relativ periculoase. 

Oaspeţii ar fi putut totuşi egala totuşi prin Mkhitaryan, însă căpitanul armenilor nu a nimerit poarta cu o lovitură de cap (58) şi a luftat incredibil din interiorul careului (65).

Prima şi singura ocazie a tricolorilor din această repriză a venit abia în minutul 70, însă şutul lui Ianis Hagi, din lovitură liberă de la 18 metri, a fost scoasă de Yurchenko din apropierea vinclului.

Armenii au încercat să pună presiune pe final de meci, dar lipsa calităţilor tehnice nu i-a adus în situaţii de a pune în pericol poarta lui Niţă. 

Echipele de start:

România: Niţă – Raţiu, Chiricheş (cpt), Nedelcearu, Bancu – Cicâldău, R. Marin, Stanciu – I. Hagi, Keşeru, Mitriţă. Selecţioner: Mirel Rădoi.
 

Rezerve: Vlad, Moldovan – Toşca, Manea, Mihăilă, Ivan, Maxim, Nedelcu, Rus, Cordea, Moruţan, Albu. 

Armenia: Yurchenko – Terteryan, Voskanyan, Haroyan, Hovhannisyan – Udo, Grigoryan, Spertsyan – Barseghyan, Mkhitaryan (cpt), Bayramyan. Selecţioner: Joaquin Caparros.
 

Rezerve: Aivazov, Buchnev – Arakelyan, Zelarayan, Vardanyan, Monroy, Mkoyan, Geloyan, Karapetyan, Muradyan, Adamyan, Margaryan. 

În Macedonia, Germania a făcut o adevărată demonstraţie de forţă şi a învins naţionala ţării gazde cu 4-0. În urma rezultatelor de luni seara, România nu mai depinde de nimeni, 6 puncte în utlimele 2 meciuri garantându-le tricolorilor locul doi în grupă la finalul preliminariilor. 

CM 2022, preliminarii, grupa J

Vineri

Germania - România 2-1

Islanda - Armenia 1-1

Liechtenstein - Macedonia de Nord 0-4

Luni

România - Armenia 1-0

Islanda - Liechtenstein 4-0

Macedonia de Nord - Germania 0-4

Clasament

1. Germania 8 7 0 1 23-3 21

2. România 8 4 1 3 11-8 13

3. Macedonia de Nord 8 3 3 2 15-10 12

4. Armenia 8 3 3 2 8-11 12

5. Islanda 8 2 2 4 11-15 8

6. Liechtenstein 8 0 1 7 2-23 1

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul tricolorilor în grupa J

*11 noiembrie: România - Islanda

*14 noiembrie: Liechtenstein - România

Toate partidele vor fi live pe Pro TV şi Radio România Actualităţi.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite