Rădoi, lovit de COVID şi de critici: Ce i se reproşează după ce a anunţat lotul României

Rădoi, lovit de COVID şi de critici: Ce i se reproşează după ce a anunţat lotul României

Din izolare, selecţionerul a anunţat lotul pentru primele trei meciuri din preliminariile Mondialului din 2022. Imediat, au şi pornit dezbaterile pe seama alegerilor făcute de tehnicianul de 39 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

România are o arie tot mai restrânsă de selecţie, în condiţiile în care au dispărut jucătorii cu adevărat valoroşi, care, pe vremuri, evoluau la granzii Europei. 
 
Chiar şi aşa, aproape mereu, momentul anunţării lotului naşte controverse. La fel s-a întâmplat şi acum când, aflat în izolare, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, Mirel Rădoi a anunţat lista jucătorilor pentru partidele din luna martie. Un prim amănunt: s-a renunţat la cinci dintre stranierii care s-au aflat în lotul preliminar.  Vorbim despre fundaşii Bogdan Ţîru (Jagiellonia), Dragoş Grigore (Ludogoreţ), Cristi Ganea (Aris Salonic) şi Adrian Rus (Fehérvár), plus mijlocaşul Sergiu Hanca (Cracovia). Dintre aceştia, Grigore şi Rus, jucând puţin sau deloc la echipele lor de club, n-aveau cum să vină la naţională, decât în cazul unor absenţe. În schimb, la Hanca s-a renunţat, în ciuda faptului că e om de bază la Cracovia şi a marcat şi în weekend-ul trecut. 
 
Coman, în criză de formă, dar chemat la lot
 
Dintre fotbaliştii care evoluează în campionatul intern, cei mai mulţi internaţionali provin de la FCSB, trei la număr: Ovidiu Popescu, Florin Tănase, Florinel Coman. În rest, din Liga I, CFR şi Craiova au câte doi jucători convocaţi, iar portarul David Lazar e singurul internaţional din lotul Astrei Giurgiu.
Includerea lui Florinel Coman (FCSB) în lotul anunţat a reprezentat o altă surpriză. Iar asta pentru că, deşi a oferit o pasă de gol în ultimul meci, cu UTA, mijlocaşul de 22 de ani traversează o formă slabă. Ceea ce reiese şi din faptul că a marcat o singură dată în actuala ediţie de campionat, deşi a fost pe teren în 18 partide! 
 
A surprins şi convocarea lui Ovidiu Popescu, inclus printre fundaşi. Această decizie a selecţionerului arată că el a fost mulţumit de evoluţiile lui Popescu la FCSB unde, în acest sezon, „Lampard“ a fost folosit de mai multe ori în compartimentul defensiv, ca fundaş dreapta, stoper sau fundaş stânga. În momentul în care a fost adus la FCSB, Ovidiu Popescu a evoluat, mai întâi, ca „închizător“.
 
Claudiu Keşeru, unul dintre cei doi atacanţi din lotul anunţat de Rădoi
 
Criză de atacanţi
 
Când parcurgem lotul lui Rădoi, observăm că el include doar doi atacanţi! Ceea ce înseamnă că selecţionerul va merge pe sistemul cu un singur vârf în primul „11“, acesta urmând a fi ajutat de mijlocaşi ofensivi, precum Denis Man, Mihăilă sau Maxim. A fost sărit din schemă însă Ciprian Deac (35 de ani), de asemenea, un mijlocaş ofensiv, care a adunat zece goluri şi cinci pase decisive, în actuala ediţie de campionat.
 
Ratează meciul cu Macedonia de Nord
 
Mirel Rădoi ar fi trebuit să facă, ieri, rapelul cu serul Pfizer, după ce i s-a administrat prima doză, la data de 24 februarie. Din păcate, în loc să meargă la vaccinare, selecţionerul va fi în izolare, în următoarele două săptămâni. Pentru că s-a îmbolnăvit cu COVID-19, prima doză de vaccin neoferindu-i o protecţie suficient de mare. Drept urmare, Rădoi va rata reunirea lotului, toată pregătirea de săptămâna viitoare, primul meci al tricolorilor, cel cu Macedonia de Nord, dar şi antrenamentele premergătoare meciului cu Germania!
 
„Cred că Rădoi poate sta pe banca la meciul cu Germania“, a anunţat Andrei Vochin, consilierul preşedintelui FRF, într-o intervenţie la Telekom Sport.
 
 
Lotul României
 
*Portari: Niţă (Sparta Praga, Cehia), I. Radu (Inter, Italia), Lazar (Astra)
 
*Fundaşi: Mogoş (Chievo, Italia), Nedelcearu (AEK Atena, Grecia), Toşca (Gaziantep, Turcia), Chiricheş (Sassuolo, Italia), Burcă (CFR), Camora (CFR), Ov. Popescu (FCSB), Bancu (Craiova)
 
*Mijlocaşi: R. Marin (Cagliari, Italia), Creţu (Maribor, Slovenia), Stanciu (Slavia Praga, Cehia), I. Hagi (Rangers, Scoţia), Maxim (Gaziantep, Turcia), Bicfalvi (Ural, Rusia), Mihăilă (Parma, Italia), Man (Parma, Italia), Fl. Tănase (FCSB), Fl. Coman (FCSB), Cicâldău (Craiova)
 
*Atacanţi: Keşeru (Ludogoreţ, Bulgaria), Puşcaş (Reading, Anglia)
 
 
Cei mai mulţi acuză absenţa lui Mitriţă
Odată cu anunţarea lotului pentru meciurile din luna martie, au apărut şi primele comentarii legate de alegerile selecţionerului. „Mitriţă n-avea voie să nu fie convocat. E un jucător de calitate, de viteză, care face diferenţa, care scoate un om din joc. Asemenea jucători sunt rari. Nu cred că ne permitem luxul de a nu-l convoca“, a spus Florin Prunea la Pro X. Asta după ce, ieri, Gică Craioveanu spusese cam acelaşi lucru: „E o greşeală mare, dar nu mai spun nimic. Pe <<pitic>> (n.r. - Alex Mitriţă) nu poţi să nu-l chemi la echipa naţională, oriunde ar juca, pentru că talentul său nu prea îl are nimeni“. Legitimat la Al-Ahli Jeddah, Mitriţă (26 de ani) are patru goluri şi cinci pase decisive în actuala ediţie a campionatului saudit, în 18 apariţii. La naţională, Mitriţă a adunat până acum 13 selecţii şi două goluri. Mitriţă n-a fost luat în lot nici la ultimele acţiuni ale naţionalei, din luna noiembrie, când România a jucat cu Irlanda de Nord în Liga Naţiunilor şi cu Belarus, într-un amical.
 
 
Preliminarii CM 2022, Grupa J
 
Germania
România
Islanda
Macedonia de Nord
Armenia
Liechtenstein
 
*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.
 
Programul tricolorilor din această lună
 
*25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21.45
 
*28 martie: România – Germania, ora 21.45
 
*31 martie: Armenia – România, ora 19.00
 
Meciurile vor fi transmise de PRO TV şi de Radio România Actualităţi.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările