Irina Bara dă lovitura, la French Open: Şi-a asigurat o sumă uriaşă, după un meci de peste 3 ore!

Irina Bara dă lovitura, la French Open: Şi-a asigurat o sumă uriaşă, după un meci de peste 3 ore!

Dintre cele patru românce care au pornit în calificările de la Roland Garros, una se află la o victorie de promovarea pe tabloul principal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă Alexandra Ignatik-Cadanţu (152 WTA) şi Gabriela Talabă-Lee (117 WTA) au încheiat repede socotelile cu calificările de la French Open, fiind învinse după primele meciuri, în schimb, Irina Bara (27 de ani, 114 WTA) are şanse bune de a ajunge pe tabloul principal.
 
După o victorie în trei seturi cu Jesika Maleckova (252 WTA), românca a triumfat, astăzi, într-un alt duel pe muchie de cuţit. În confruntarea cu Selena Janicijevic (344 WTA), Irina s-a impus cu 5-7, 6-4, 6-3 după un meci de 3 ore şi 4 minute!
 
În partida decisivă pentru intrarea pe tabloul principal, Irina Bara o va întâlni pe japoneza Nao Hibino (27 de ani, 215 WTA).
 
Pentru accederea în turul III al calificărilor, Irina va fi răsplătită cu 31.400 de euro, o sumă foarte mare pentru nivelul cu care e obişnuită. 
 
Dacă va trece şi de Nao Hibino, Irina Bara îşi va asigura un premiu de 63.000 de euro.
 
Deocamdată, datorită celor două victorii din calificări, românca a urcat până pe locul 112 WTA în ierarhia live, actualizată în timp real.
 
Irina Bara are două prezenţe pe tabloul principal de la French Open: în 2020, a avansat până în turul III, iar anul trecut s-a oprit în runda inaugurală.

Tot astăzi, în calificările de la French Open evoluează şi Mihaela Buzărnescu (118 WTA), în turul II.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările