Halep, de neoprit: E în sferturile de la Australian Open! Urmează marele meci cu Serena Williams

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

A doua jucătoare a lumii a eliminat-o pe Iga Swiatek (Polonia, 17 WTA), la patru luni şi jumătate după ce fusese învinsă de ea, la Roland Garros.

O confruntare cu gust de revanşă! Aşa a arătat meciul Simonei Halep cu poloneza Iga Swiatek (19 ani, 17 WTA) din optimile Australian Open. Pentru că „Simo“ s-a aflat, din nou, faţă în faţă cu adversara care i-a spulberat visul câştigării French Open, anul trecut, în optimi. Atunci, Iga a făcut ce a vrut pe teren şi a obţinut calificarea în sferturi cu un rezultat uriaş: 6-1, 6-2. Ulterior, Swiatek avea să şi cucerească trofeul la French Open.

De această dată, la Melbourne, partida a fost mult mai echilibrată, mai ales în primul set. Dovadă şi faptul că n-au existat break-uri, în primele şapte game-uri: 4-3 Swiatek. Din păcate, în acest al 7-lea game, Simona a irosit două mingi de break. S-a dovedit a fi momentul care a inclinat balanţa în favoarea jucătoarei din Polonia, mai ales din punct de vedere mental! Pentru că, în game-ul următor, Iga a izbutit break-ul la zero: 5-3. Şi apoi a închis meciul pe serviciul propriu, la 15: 6-3 după 38 de minute.

Din fericire, căderea mentală a lui Halep a fost de scurtă durată. Şi românca s-a redresat, în pauza dintre seturi. Iar pe al doilea l-a început, în forţă: 3-0! Abia la acest scor, Swiatek a punctat şi ea pe tabelă în actul secund, însă a fost prea puţin, prea târziu. Halep a luat setul cu 6-1, în 26 de minute.

„Bombardamentul“ Simonei a continuat să o lovească din plin pe Swiatek şi în decisiv. Românca s-a şi dus la 2-0, ce-i drept, după nişte game-uri extrem de disputate, Spre lauda ei, Swiatek n-a cedat, totuşi, şi a egalat: 2-2. 

Răspunsul Simonei a fost însă unul formidabil, după ce şi-a pierdut serviciul la 15, în game-ul cu numărul 4: a făcut re-break la zero! A fost momentul decisiv pentru că de aici, jocul Simonei a mers excelent, ea nu şi-a mai pierdut serviciul şi a obţinut calificarea cu 4-6, 6-1, 6-4, după aproape două ore de tenis.

În sferturi, Simona va avea marea confruntare cu Serena Williams (39 de ani, 11 WTA). Aceasta a trecut, astăzi, de Aryna Sabalenka (7 WTA), scor 6-3, 2-6, 6-4.

Va fi primul duel Halep - Serena Williams, după ce românca a spulberat-o pe cea mai prolifică jucătoare a circuitului, în finala de la Wimbledon 2019: 6-2, 6-2, în doar 56 de minute.

Halep şi Serena s-au întâlnit de 11 ori până acum, americanca având 9-2, după cum se poate vedea mai jos:

*2019 (Wimbledon, finala): 6-2, 6-2 Halep

*2019 (Australian Open, optimi): 6-1, 4-6, 6-4 Serena Williams

*2016 (US Open, sferturi): 6-2, 4-6, 6-3 Serena Williams

*2016 (Indian Wells, sferturi): 6-4, 6-3 Serena Williams

*2015 (Cincinnati, finala): 6-3, 7-6 Serena Williams

*2015 (Miami, semifinale): 6-2, 4-6, 7-5 Serena Williams

*2014 (Turneul Campioanelor - finala): 6-3, 6-0 Serena Williams

*2014 (Turneul Campioanelor - grupe): 6-0, 6-2 Halep

*2013 (Cincinnati, sferturi): 6-0, 6-4 Serena Williams

*2013 (Roma, semifinale): 6-3, 6-0 Serena Williams

*2011 (Wimbledon, turul II): 3-6, 6-2, 6-1 Serena Williams

Meciul Halep - Serena Williams se va juca, marţi.

CITEŞTE ŞI:

Halep - Serena Williams, meci cu o miză financiară uriaşă: Câţi bani vor fi puşi în joc

Halep - Serena Williams, meci atractiv pentru casele de pariuri: Cine e favorită în sferturi

CTP, încântat înainte de marele meci Halep - Serena Williams: „Pentru mine, acesta e deja câştigul!“

FOTO Serena Williams, căzătură urâtă: A explicat starea ei de sănătate după un moment alarmant

„Serena Williams a slăbit mult!“: Halep, avertizată înaintea meciului din sferturi

Halep - Serena Williams, meci colosal: Simona, declaraţie superbă despre adversara ei

VIDEO Halep, în extaz: Simona le-a dat fanilor o veste minunată după victoria de la Australian Open

Serena o aşteaptă pe Simona: Ce a spus Williams despre duelul cu Halep din sferturi

Swiatek, pusă la respect de Halep: Seria incredibilă a polonezei a fost întreruptă de „Simo“

VIDEO Halep, fantastică: Gestul prin care şi-a celebrat victoria cu numărul 100 la un Grand Slam

Momentul magic al Simonei: 100 de victorii la turneele de Grand Slam! L-a depăşit pe Năstase

Halep, aplaudată de presa mondială: „A fost ca un uragan!“. Ce au scris marile publicaţii şi site-uri

VIDEO Halep, încurcată de ziarişti: Întrebarea care a pus-o în dificultate

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite