Halep, analizată: Mats Wilander a identificat cea mai mare slăbiciune din jocul Simonei

Halep, analizată: Mats Wilander a identificat cea mai mare slăbiciune din jocul Simonei

La 29 de ani, constănţeanca are două trofee majore în CV, cucerite la French Open 2018 şi la Wimbledon 2019. Senzaţia generală e însă că, la ce nivel înalt a atins, fiind prezentă de şapte ani în Top 10, „Simo“ putea să aibă o „recoltă“ mai bogată, în turneele de Grand Slam.

Simona Halep (2 WTA) s-a arătat mulţumită de atingerea sferturilor la Australian Open 2021, în momentul revenirii în ţară. 
 
Şi, într-adevăr, până la apariţia Simonei, tenisul românesc nici nu visa la astfel de rezultate la turneele de Grand Slam. Acum însă, de fiecare dată, sperăm ca Halep să câştige trofeul. Şi, de aceea, poate că parcursul Simonei la Melbourne a fost un pic dezamăgitor pentru fanii ei. 
 
Într-o analiză oferită pentru Eurosport, Mats Wilander (56 de ani), fost număr 1 mondial, cu şapte titluri de Grand Slam în CV, a explicat ce trebuie să facă Halep pentru a câştiga al treilea trofeu major din carieră.
 
Ce a spus Mats Wilander?
 
*Cred că Simona are de lucrat, în continuare, înspre a lovi mai devreme mingea, atunci când are ocazia. 
 
*Când loveşte adânc în teren, acele mingi grozave, trebuie să-şi îmbunătăţească abilitatea de a anticipa că adversara ei e în pericol, să intre în teren şi să atace unghiul, să lovească mai devreme. Apoi, poate folosi o poziţionare în teren mai agresivă, mai degrabă decât să aştepte ca mingea să vină la ea. Cred că aceasta e slăbiciunea ei şi un element pe care şi-l poate îmbunătăţi. Odată cu asta vin şi oportunităţile de a avansa în teren. 
 
*Cred că încă îi lipseşte această abilitate de a simţi când poate lovi mingea mai devreme decât o face deja. Devine destul de aparent când joacă împotriva unor jucătoare care lovesc puternic.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările