FOTO Daniel Prodan nu glumeşte! Astăzi s-a dus la DNA pentru a-i face o plângere penală lui Răzvan Burleanu, şeful FRF

FOTO Daniel Prodan nu glumeşte! Astăzi s-a dus la DNA pentru a-i face o plângere penală lui Răzvan Burleanu, şeful FRF

Daniel Prodan a fost întâmpinat la DNA de ziariştii care-l aşteptau pe Radu Mazăre FOTO Eduard Enea

Continuă disputa dintre Daniel Prodan şi Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Şeful FRF vrea să-l demită pe Didi, însă acesta nu se dă plecat.

Prodan a cerut 100.000 de euro pentru a pleca de la federaţie, ofertă refuzată de Burleanu. "Nu suntem dispuşi să plătim aceşti bani", a spus şeful FRF.

Pe de altă parte, team managerul echipelor de tineret a spus că Burleanu l-a ameninţat cu o plângere de viol împotriva sa şi a trecut la jigniri. 

"Îi voi face plângere penală la DNA lui Răzvan Burleanu pentru achiziţionarea a două terenuri din Oneşti şi Ploieşti. Să vină să demonstreze în faţa anchetatorilor cum le-a luat. Acest puşti s-a pus cu un ţăran de la Satu Mare, aşa cum am auzit că a început să mă facă prin FRF. O să îi arăt eu lui cum stă treaba cu băieţii aştia din Maramureş.

Dacă are sânge în instalaţie să iasă acum la luptă cu noi cei din Generaţia de Aur. Totodată, îl rog frumos să facă publică plângerea de viol pe care a zis că o are contra mea. Nu o să las lucrurile aşa. Probabil acest puşti o să îmi interzică acum să mai fac dragoste şi cu soţia mea. V-am zis că voi deschide un adevărat război cu acest fătălău", a spus Daniel Prodan pentru Fanatik.ro

În urma unei investigaţii a riseproject.ro, s-a descoperit că Răzvan Burleanu a luat două terenuri de minifotbal din Oneşti şi Ploieşti, câştigând două licitaţii la care au participat alte două firme "prietene".

Prodan s-a ţinut de cuvânt şi astăzi, în jurul pânzului, s-a prezentat la DNA cu plângerea penală.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: