Grupele acestui campionat mondial de fotbal din Rusia au fost cu mult mai mult decât obişnuite. Să fi fost oare introducerea acestui VAR (sistem de arbitrare prin video) de vină?

Detaliile aparent infime şi de care s-a vorbit prea puţin înainte de startul campionatului din Rusia - introducerea în premieră a arbitrajului video, prezenţa nu a patru arbitri, ci a opt arbitri sau chiar nouă la fiecare meci, capacitatea arbitrului de a opri jocul până se lămureşte dacă o decizie este sau nu infirmată de VAR etc. - ne-au permis să asistăm uneori complet pierduţi în faţa arbitrariului acestui arbitraj video. Am avut parte de o inflaţie de lovituri de la 11 metri, de foarte multe cartonaşe galbene şi de surprize de proporţii: Portugalia egalitate cu Spania, Islanda cu Argentina la fel, Senegalul bătând Polonia, Croaţia bătând Argentina...

Meciuri care cu siguranţă s-ar fi terminat altfel făra arbitrajul video.

Microbiştii s-au temut, în primele zile ale competiţiei, că plăcerea de a comenta şi reinterpreta deciziile arbitrilor se va evapora şi că VAR va face totul mai corect, mai ordonat, mai puţin interpretabil. Că prezenţa senzorilor în mingi va face ca dubiile să dispară acolo unde înaintea acestui iunie interesant mai era loc de interpretare pentru mingile care cădeau exact pe linia porţii.

Ei bine, nu este deloc aşa şi acesta este un fenomen semnalat de francezi mai ales, dar şi de arbitri cum ar fi experimentatul Ion Crăciunescu. VAR nu este sistematic, ci doar atunci când este solicitat de arbitrul de centru.

Fazele de meci discutabile rămân aşa până la capăt, dacă acelaşi arbitru de centru nu cere o confirmare sau o infirmare a deciziei sale. Totul rămâne deci arbitrar, iar ceea ce înainte era comentariu şi dubiu, astăzi a devenit frustrare şi nemulţumire, un sentiment al injustiţiei care va fi greu de depăşit. Croaţii au spus, de exemplu, după ce echipa lor a înfrânt Argentina, că decarul Modric ar fi fost deja Balon de Aur dacă ar fi fost neamţ sau spaniol.

Francezii au deschis scorul pentru că au primit cadou un penalty... aceasta a fost de fapt prima utilizare a VAR în mod oficial la acest mondial.

Mai avem deci doar câteva zile până vom afla cu certitudine echipele calificate, dar până atunci multă frustrare pe pâine vom mai avea. Dar şi ce bucurii demne de pus în ramă atunci când mici echipe nemaiauzite şi curajoase fac ca fotbalul să rămână cu adevărat sportul tuturor pasiunilor: mă gândesc la Islanda, la Suedia, la Senegal...

Să câştige cei mai buni, deci şi să avem parte de un campion mondial care vine din Est sau, dacă nu, măcar din Nordul îndepărtat. Extremele ne fac uneori atât de mult bine...!