Două meciuri din etapa a 9-a ar putea fi amânate. Programul complet al rundei şi clasamentul Ligii 1

Două meciuri din etapa a 9-a ar putea fi amânate. Programul complet al rundei şi clasamentul Ligii 1

Cluburile Astra Giurgiu şi Viitorul Constanţa, amândouă cu multiple cazuri confirmate cu noul coronavirus, atât la juctori cât şi la oameni din personalul administrativ, au cerut amânarea meciurilor din etapa a 9-a a Ligii 1 la fotbal.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liga Profesionistă de Fotbal nu este însă de acord şi spune că dacă ai 13 jucători sănătoşi, dintre care un portar, partida trebuie să se dispute. 
 
"La FCSB au fost, la un moment dat, 17 jucători testaţi pozitiv, deci putem vorbi de o situaţie mai grea. La momentul acela, e posibil să ne fi costat prezenţa unei echipe româneşti în grupele Europa League. A existat o cerere de amânare de la Viitorul, formulată acum două zile, există şi o cerere de la Astra, însă toate aceste cereri vor fi tratate conform dispoziţiilor regulamentare în vigoare, care spun că în măsura în care ai 13 jucători, dintre care un portar, trebuie să joci. Cluburile pot apela la jucători de la echipa a doua, dacă îi testează", a explicat, joi, secretarul general al LPF, Justin Ştefan. 
 
Oficialul a mai spus că cererea clubului Viitorul de amânare a meciului din etapa a 9-a fost respinsă, în timp ce în situaţia giugiuvenilor urmează să fie clarificată în orele următoare.
 
UPDATE ora 21.30
 
Justin Ştefan a declarat, la DIgisport, că o decizie finală în cazul meciului Dinamo - Astra, va fi luată vineri dimineaţă, după primirea rezultatelor de la retestare. "Aşteptăm rezultatele la retestare şi, în măsura în care le vom primi în timp util şi va exista o nouă adresă de la DSP cu cel puţin 6 ore înainte de joc, meciul va avea loc. Azi s-a făcut retestarea, nu ştiu dacă s-au testat toţi, urmează să mai facă şi mâine. Au timp să vină rezultatele. Trebuie să aibă 13 jucători, dintre care un portar. Există şi lista B, cu jucători sub 21 de ani. Am înţeles că au testat şi jucătorii de la echipa a doua. În funcţie de rezultate, vom lua o decizie cu privire la meciul de mâine", a spus oficialul LPF. 
 
FC Viitorul a anunţat, marţi, nouă cazuri de infectare cu noul coronavirus în cadrul clubului, dintre care cinci jucători, iar în lotul echipei Astra Giurgiu au fost înregistrate, miercuri, 15 rezultate pozitive.
 
Liga 1, etapa a 9-a
 
Vineri
 
FC Arges - FC Voluntari ora 18.00
Dinamo - Astra ora 21.00
 
Sâmbătă
 
Clinceni - Sepsi ora 12.30
FC Botoşani - UTA ora 19.15
Hermannstadt - U. Craiova ora 21.45
 
Duminică
 
Poli Iaşi - Viitorul ora 18.00
CFR Cluj - Gaz Metan ora 21.00
 
Luni
 
Chindia - FCSB ora 21.00
 
Clasament
 
1. U. Craiova       8 7 0 1 13-4 21
2. FCSB              8 6 0 2 22-9 18
3. CFR Cluj.        8 5 3 0 9-3 18
4. Sepsi               8 4 3 1 12-6 15
5. FC Botoşani    8 3 2 3 12-10 11
6. UTA Arad         8 2 5 1 7-6 11
7. Chindia            8 3 2 3 5-5 11
8. Clinceni            8 2 4 2 6-6 10
9. FC Viitorul        8 2 4 2 12-13 10 
10. FC Voluntari.  8 3 1 4 9-11 10
11. Hermannstadt 8 2 4 2 10-13 10
12 Poli Iaşi            8 3 0 5 11-21 9
13. Gaz Metan      8 2 1 5 10-12 7
14. Dinamo.          8 1 2 5 7-11 5
15. FC Arges        8 1 2 5 7-14 5
16. Astra Giurgiu  8 1 1 6 9-17 4

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările