Dinu, îngrozit de gestul lui Mircea Lucescu: Discurs dur după ce „Il Luce“ s-a dus la Giurgiu, chemat de Becali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice om normal îşi pune întrebări, când îl vede pe Mircea Lucescu lângă Gigi Becali, doi oameni incompatibili din toate punctele de vedere.

Cu toate acestea, Mircea Lucescu a acceptat invitaţia patronului FCSB-ului şi, joi seară, nu doar că a asistat din tribune la remiza alba cu Mlada Boleslav (Cehia), dar chiar a intrat în vestiarul bucureştenilor pentru a-i motiva pe Tănase şi colegii săi.

Imaginile surprinse de televiziuni, cu Mircea Lucescu la Giurgiu, l-au dezgustat pe Cornel Dinu. Prezent în studioul Telekom Sport, „Procurorul“ a condamnat faptul că un om de talia lui Lucescu a acceptat să-şi asocieze imaginea, fie şi pentru un singur meci, cu un personaj grobian, precum Gigi Becali.

Ce a spus Cornel Dinu?

*Nu putem să ne ducem într-o asemenea degradare. Ar fi o explicaţie că ajutăm fotbalul românesc. Păi, pe cine să ajut? Pe ăla care dă cu bomba atomică la echipă de câţiva ani? Ce să fac acolo? N-ai ce să faci decât să te compromiţi. Probabil că nu e un moment prea fericit din cariera lui Mircea. Îmi pare rău, dar şi pentru mine e o surpriză total neplăcută. 

*Dacă eşti domn, dacă ai un comportament, indiferent cât ai vrea binele fotbalului, nu te aşezi lângă el (n.r. – Gigi Becali) sau să încerci să schimbi vorbe sau să faci ceva cu unul care distruge fotbalul de câţiva ani. 

*În pădurea Andronache se spune că au apărut şi extratereştrii într-o perioadă. Deci săracul Vergil (n.r. – Vergil Andronache, antrenor FCSB la meciul cu Mlada Boleslav) e un extraterestru adus la banca lui FCSB Becaliuţa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite