STUDIU 94% din suplimentele alimentare şi alte produse pe bază de plante, goale de conţinut şi contaminate

STUDIU 94% din suplimentele alimentare şi alte produse pe bază de plante, goale de conţinut şi contaminate

Deşi produsele pe bază de plante, fie medicamente, suplimente alimentare sau alimente sunt preferate de mulţi oameni, un studiu recent, realizat la nivel mondial, de către un cercetător român, dr. Mihail Cristin Ichim, arată că o mare parte dintre aceste produse nu conţin ceea ce „promit” pe etichetă, ba mai mult, conţin substanţe periculoase pentru sănătate.

Concret, 5.957 de produse din plante vândute în peste 37 de ţări au fost testate în laboratoare din punct de vedere al amprentei ADN, pornind de la ingredientele menţionate pe etichetă. 
 
Studiul a fost realizat de către dr. Mihael Cristin Ichim, care a obţinut date despre 5.755 de produse analizate în laboratoare din întreaga lume, după ce a consultat o serie de studii de specialitate din străinătate. Alte 202 de suplimente alimentare provenite din mai multe ţări europene (România, Norvegia, Cehia, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Marea Britanie sau Germania) au fost testate în cadrul unui proiect separat iniţiat şi coordonat de către acesta. Din România au provenit 70 de produse care au fost testate la laboratorul din Piatra Neamţ al INCDSB.
 
După centralizarea tuturor datelor obţinute, cercetătorul român a constatat că un procent de 27% dintre produsele pe bază de plante comercializate la nivel global nu erau autentice. Din cele 70 de suplimente alimentare vândute în România şi testate la Piatra Neamţ, numai patru au fost conforme cu ceea ce scria pe etichetă, ceea ce a făcut ca 94% din ele să fie considerate adulterate (denaturate). 
 
Studiul arată că dincolo de speciile adulterate, în produsele pe bază de plante s-au mai găsit o serie de substanţe contaminate sau reziduuri dăunătoare, precum praf, polen, insecte, rozătoare, paraziţi, microbi, ciuperci, mucegaiuri, micotoxine, pesticide, bifenili policloruraţi (PCB), metale grele toxice, radioactivitate, impurităţi, reziduuri de solvenţi, medicamente cu prescripţie medicală sau ilegale. 
 
Consumul de suplimente alimentare adulterate a avut ca efecte secundare severe, potrivit cercetării, apariţia unor cazuri de „agranulocitoză, meningită, insuficienţă a mai multor organe, accident vascular cerebral perinatal, otrăvire cu arsenic, plumb sau mercur, malignităţi sau carcinoame, encefalopatie hepatică, sindrom hepatorenal, nefrotoxicitate, rabdomioliză, acidoză metabolică, insuficienţă renală sau hepatică, edem cerebral, comă, hemoragie intracerebrală sau chiar decesul”. se arată în studiu. 
 
Proporţia produselor adulterate a variat semnificativ de la un continent la altul, cea mai mare rată fiind înregistrată în Australia (79%), urmată de America de Sud (67%) şi apoi Europa (47%), America de Nord (33%), Africa (27%) şi Asia (23%). În nouă ţări au fost analizate mai mult de 100 de produse pe bază de plante, iar rata cea mai mare de suplimente alimentare neconforme din aceste state a fost înregistrată de către Brazilia (68%), urmată la distanţă de Taiwan (32%), India (31%), SUA (29%), Malaezia (24%), Japonia (23%), Coreea de Sud (23%), Thailanda (20%) şi China (19%). 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: