Multora poate titlul le pare prea dur, bombastic. El reflectă o realitate crudă, pe care populaţia, dar şi ziariştii în căutare de subiecte, o ratează. Din 1990 până în prezent, miniştrii sănătăţii au emis ordin după ordin privind condiţiile minime privind autorizarea unei unităţi sanitare, acestea au fost permanent ignorate iar mizeria a fost ascunsă prin preş prin acordarea de noi termene. De 27 de ani!
Primul ordin de
ministru care a normat condiţiile minimale de igienă necesare pentru
autorizarea unei unităţi sanitare şi nu numai, a fost ordinul ministrului Sănătăţii
1195/1990. Erau vremuri tulburi şi o lipsă de autoritate pe măsură. Subfinanţarea sănătăţii
era pe buzele tuturor iar productivitatea ţării era într-o cădere care nu s-a
oprit decât după mulţi ani. Prea puţine unităţi îndeplineau condiţiile minimale şi
toată lumea ridică din umeri.
„N-avem cu ce!"
Văzând că ordinul în sine, deşi modificat de câteva ori, nu a fost respectat, Ministerul sănătăţii a încercat şi a reuşit să înlăture sancţiunile cuvenite, ridicarea sau neacordarea autorizaţiei de funcţionare, prin emiterea unui ordin nou-nouţ: Ordinul nr. 201/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare sanitară şi autorizare sanitară. Cum nici termenele acestuia nu au fost respectate, s-a apelat la aceeaşi soluţie, un ordin nou, Ordinul nr. 331/1999, urmat la rândul său de o nouă repetare a procedurii deja patentate, abrogat şi înlocuit cu Ordinul nr. 117/2002. Şi totuşi, managerii de spitale au replicat, pe bună dreptate:
„N-avem cu ce să
reabilităm secţiile!”
Începând cu anul 2009 şi
respectiv 2010 s-a apelat la o soluţie radicală, presupus finală. Un număr de
370 de spitale din cele 435 ale Ministerului au trecut în proprietatea şi
administrarea autorităţilor locale. Edilii au protestat şi ei.
„Nu ne daţi spitalele
fără surse de finanţare, că noi n-avem cu ce să le reparăm!”
Din nou s-au elaborat norme noi, s-au acordat
noi termene. A fost emis ordinul 1030/2009, în vigoare şi astăzi. Iniţial acest
ordin acorda un termen de conformare generos, 5 ani! La epuizarea termenului,
ministrul Bănicioiu acorda încă o păsuire de 2 ani, iar predecesorul său peste
timp Bodoc repeta figura, acordând încă un termen care să depăşească, cel puţin
teoretic limita maximă a mandatului său, anul 2020!
Cititorul exagerat de
răbdător se întreabă oare ce rost are să citească toată această înşiruire de
ordine de ministru care, în totalitate au făcut acelaşi lucru, a certificat
abdicarea rolului Ministerului Sănătăţii de la una din funcţiile sale centrale,
de asigurare a sănătăţii publice, de eliberare a autorizaţiilor sanitare de
funcţionare, pe bune, nu pe nişte promisiuni.
Nu vă faceţi iluzii,
pur şi simplu nu se preocupă nimeni de soarta noastră, fiecare scapă cum poate,
interesându-se unde sunt condiţii cât de cât acceptabile, care sunt acele
spitale de unde şansa de a fi umilit este mai mică iar cea de a ieşi cu
picioarele înainte şi mai mică. Pentru asta sunt nevoiţi în principal pacienţii
să plătească şi nu pentru a răsplăti competenta medicilor insuficienţi plătiţi!
Acesta este principalul compromis, care deschide larg uşa tuturor celorlalte
compromisuri din interiorul sistemului sanitar, lipsa unui arbitru real care să
ţină partea pacienţilor, rol pe care Ministerul Sănătăţii nu şi-l asumă.
Dar oare nu sunt bani?
Aceasta este o minciună
menită a ne adormi criticile. Priviţi cu atenţie poză de la spitalul din Timişoara.
Trebuie licitaţii îndelungate pentru a achiziţiona o saltea sau un cearceaf
nou? Trebuie licitaţie şi o finanţare excepţională pentru a da o mână de vopsea
pe un păr metalic? Nu se pot completa dalele de faianţă sau schimbă tăvile
ruginite, cu bani puţini sau chiar cu voluntariat?
Categoric este vorba
de o lipsă de interes, o obişnuinţă cu mizeria, o proastă gospodărire a bunului
pe care managerii de toate nivelele se complac în a nu-l administra măcar cum
fac cu bunurile proprii, de acasă. Să nu uităm că nu vorbim de termene acute ci
deja de ani, mulţi ani. Unii nu mai aşteaptă decât renovare integrală, la cheie
sau spitale noi. Zău aşa?!
Actualul partid de
guvernământ se bate cu cărămidă în piept că vrea să investească 3000 de
milioane de euro în construirea de noi spitale. Oare nu ar trebui mai întâi să
ne asigurăm că cele vechi sunt autorizate şi funcţionale? Sau aceste activităţi
predispun la parandărături prea mici ca să mai necesite interesul? Opoziţia tace, oamenii
competenţi din domeniul sanitar din PSD tac, până şi augustul nostru preşedinte Klaus Iohannis, cel care promitea în campanie conformarea a 3000 de scoli pentru a
beneficia de toalete adecvate, tace.
Actualul ministru,
Sorina Pintea, are un merit excepţional. A condus două spitale şi amândouă au
fost aduse la standarde de aspect şi funcţionare impecabile, cu bani proveniţi
din fonduri proprii, de la autorităţile locale sau din finanţări europene în
urma depunerii şi câştigării de astfel de finanţări. Din păcate, prioritatea sa
declarată este reformarea ministerului pe care-l conduce. Eu vin şi îi spun că
singura prioritate, dacă e prioritate, este cea legislativă, de schimbare şi
mai ales punere în aplicare a legilor şi legislaţiei secundare.
Pentru că este un
exemplu viu, căruia nici un preşedinte de consiliu judeţean, primar sau manager
nu poate să-i invoce scuze fabricate menite a ascunde proastă gestionare şi
nesimţirea, ar trebui să facă un prim gest curajos şi să anuleze ordinul lui
Bodoc din 2017 şi să acorde un termen de maxim 1 an pentru conformare. Ar
trebui să dea publicităţii, din oficiu, toate spitalele care astăzi funcţionează
cu plan de conformare, asemenea spitalului din Timişoara. Ar mai trebui să dea
publicităţii şi planurile de conformare pe care aceste spitale le depun la
Direcţiile de sănătate Publică, măcar pe ultimi 5 ani, iar dacă domnia sa nu o
face ar trebui să se găsească măcar un singur parlamentar care să-i solicite
prin instrumentele controlului parlamentar, să pună la dispoziţie aceste
planuri mincinoase de conformare. Iar apoi, cu
documentele pe masă, preşedintele PSD şi al său plan de guvernare ar trebui să-şi
revizuiască priorităţile, dând o meritata şansa la viaţa pentru milioane de cetăţeni
ai acestei ţări.
PS. Cine crede ca a fi
ministru la sănătate este ceva facil se înşală. Dacă Sorina Pintea ar
constata în urma demersurilor mai sus descrise că opoziţia politică din propriul
partid este prea mare, are timpul necesar să se întoarcă în locul în care este
apreciată, la conducerea spitalului, dându-şi o demisie de onoare de efect, onoare
pe care predecesorii săi au demonstrat că nu o au!