România este una din beneficiarele proiectului de buget european pentru perioada 2021-2027, la capitolul fonduri de coeziune, care sunt destinate reducerii diferenţelor de dezvoltare între statele membre. Acest important pilon bugetar, al doilea ca pondere după Politica Agricolă Comună, reprezintă peste o treime din cheltuielile la nivel european şi urmează să fie amputat cu 10%. Chiar şi în aceste condiţii, Comisia Europeană propune o majorare pentru România de la 25 miliarde euro, cât ne revine în exerciţiul financiar 2014-2020, la 27,2 miliarde euro. Şi Bulgaria şi Grecia primesc în plus cu 8%, Italia cu 6,4% şi Spania cu 5%. Principalele perdante sunt ţările Grupului de la Vişegrad: descreşterea în cazul Cehiei şi Ungariei este de 24%, pentru Polonia de 23%, iar pentru Slovacia de 22%.

Se confirmă, aşadar, tendinţa redirecţionării fondurilor dinspre estul Europei spre zona sudică, mai afectată de criza economică. S-a speculat că ar fi vorba de o sancţionare de către Bruxelles a euroscepticilor de la Vişegrad pentru atacurile la adresa statului de drept şi pentru lipsa lor de solidaritate în criza refugiaţilor. Discuţia persistă, chiar dacă Günther Oettinger, comisarul german pentru bugetul european, a explicat în Parlamentul European că aceste ţări figurează cu mai puţini bani în propunerea de buget pentru că „au devenit mai competitive şi au crescut economic”.

E probabil, însă, ca respectiva condiţionalitate, a regresului democratic, să conteze în balanţa negocierilor ce urmează pentru adoptarea bugetului de către Parlamentul European şi Consiliu. Mai ales că există guverne occidentale în continuare nemulţumite de împărţirea bugetului. Ar trebui să fie un avertisment pentru cei care s-au felicitat la Bucureşti, zilele acestea, pentru ceea ce au prezentat a fi o reuşită românească.

Fondurile de coeziune alocate României în 2014-2027 echivalează cu costurile construirii a 1000 km de autostradă.

Ar fi aşa, dacă am valorifica situaţia. Ne amintim cât de trâmbiţată a fost în 2013 vestea creşterii fondurilor alocate României cu peste 5 miliarde de euro – o majorare cu 18% – pentru exerciţiul financiar 2014-2020. După patru ani şi jumătate din acest interval, ţara noastră s-a învrednicit să atragă doar circa 10-16% din banii alocaţi (procentul diferă în funcţie de sursă, iar varianta oficială, 16%, e contestată).

Riscăm, aşadar, să repetăm pierderea suferită în precedentul buget, primul post-aderare. Atunci, din suma alocată pentru 2007-2013, România a pierdut 1,6 miliarde de euro, bani neluaţi la timp. Până la finalul acestui an, România trebuie să cheltuie 4,8 miliarde de euro, prevăzute pentru proiecte de infrastructură de transport şi construcţia de spitale regionale. Există riscul ca o parte din aceşti bani să se piardă.

Specialiştii estimează că fondurile alocate României în perioada 2014-2027 echivalează cu costurile construirii a aproximativ 1000 km de autostradă. UE ne pune la dispoziţie aceşti bani, dar nu ni-i bagă în buzunar. Iar capacitatea de absorbţie a României a rămas alarmant de scăzută. Lipsă de interes sau incompetenţă? După 11 ani în UE, încă nu avem o analiză serioasă în acest sens.