Mă îndatorează să spun că dramatizarea romanului „Nişte ţărani” a fost nu numai susţinută de directoarea adjunctă a Teatrului Mic, doamna Mihaela Tonitza Iordache, împătimită – aş putea spune azi – coautoare a scenariului intitulat „7 anotimpuri”.

De altfel, dramatizările după „Maestrul şi Margareta” şi „Doamna cu camelii” au fost şi ele solidar concepute împreună.

Nepoata marelui pictor Nicolae Tonitza a fost prezentă în Teatrul Mic din anii studenţiei ca să ajungă, la un moment dat, director adjunct artistic al instituţiei, sufletul universului consacrat de termenul Fenomenul Sărindar. Ar trebui să adaug aici, spre recunoştinţă pentru istoria literară şi teatrală că hotărâtor a fost şi avizul acordat surprinzător de solidar de către preşedintele comisiei ideologice a partidului de guvernământ, Dumitru Popescu-Dumnezeu. El a considerat că trebuie să se facă un spectacol pornind de la scenariul „7 anotimpuri” şi a încurajat solicitarea pe care a făcut-o direct Cătălina Buzoianu.

Fireşte că, în acele timpuri grele, concursul de împrejurări a favorizat meritul fundamental al Cătălinei Buzoianu care, în Caietul program al spectacolului, a afirmat prima dată că ne aflăm sub semnul cehovian al „Livezii de vişini”. De altfel, tot Cătălina Buzoianu a afirmat pentru prima dată că romanul „Nişte ţărani” se întâlneşte cu universul literar al marelui prozator siberian, recunoscut şi în Occident, Valentin Rasputin, autorul romanul „Despărţirea de Matyora”.

Autorul îşi declară şi îşi întăreşte recunoştinţa faţă de marele om de teatru care a fost Mihaela Tonitza, pe care Tudor Arghezi a recomandat-o pentru a studia la Viena 1 an de zile, beneficiară a bursei ”Herder”, oferită marelui poet în anul acela.

P.S. Aflu din media că nu mai aparţin acestei lumi ameninţată de curând şi cu valul 5 al pandemiei şi cu criza electricităţii, izolând astfel întreaga lume, care va rămâne blocată total, adaug ameninţarea crizei combustibilului şi a alimentaţiei. Se întunecă astfel întregul pământ. Este limpede că nu mai putem aparţine lumii normale în care ne-am răsfăţat până acum. De la Slătioara aflu că la Râmnic s-au terminat şi chibritele şi lumânările, s-au golit rafturile magazinelor.

Are dreptate scriitorul Nicolae Gheran care şi-a scris pe piatra de mormânt:

„FEREŞTE-MĂ, DOAMNE, DE MAI RĂU!”