Creşte lista celor care pot ieşi din casă în carantină. Ce categorii au fost adăugate

Creşte lista celor care pot ieşi din casă în carantină. Ce categorii au fost adăugate

Controalele vor fi intensificate în localităţile aflate în carantină

Noile restricţii impuse de Guvern au intrat în vigoare duminică-noapte, în toate localităţile unde incidenţa infecţiilor cu noul coronavirus este mai mare de 4 la mia de locuitori. Rata de infectare în Bucureşti a depăşit 7 cazuri la mia de locuitori, iar în judeţul Ilfov, 8. Autorităţile au decis că persoanele care merg la vaccinare, dar şi victimele violenţei familiale pot părăsi locuinţele în perioada de carantină

Ştiri pe aceeaşi temă

Atât persoanele care merg la vaccinare, cât şi victimele violenţei familiale care vor să meargă la secţiile de poliţie sau la centrele de primire pot părăsi locuinţele în perioada de carantină. „Ca de altfel, orice persoană care este în situaţia de a fi nevoită să iasă din casă pentru a îşi proteja viaţa sau integritatea fizică, a sa sau a persoanelor pe care le are în grijă”, anunţă autorităţile. Însă cei care au animale de companie şi le scot la plimbare nu au voie să se îndepărteze de locuinţă. „Scoaterea animalelor de companie în faţa locuinţei este permisă, cât timp persoana nu se deplasează în nicio altă parte şi prezintă dovada că locuieşte în imobilul în faţa căruia se află”, se mai precizează într-un comunicat dat publicităţii de Prefectura Capitalei.
 
Instituţia mai anunţă că în această perioadă, cabinetele medicale, inclusiv cele stomatologice nu sunt afectate de reducerea programului operatorilor economici.
 
Reamintim că autorităţile au luat noi măsuri menite să reducă rata infecţiilor cu SARS-CoV-2. În luna aprilie este aşteptat un nou vârf al pandemiei, în condiţiile în care toate locurile la secţiile de ATI-COVID sunt ocupate, la nivel naţional, iar numărul pacienţilor în stare gravă este în continuă creştere.  
 
Astfel, din noaptea de duminică, în localităţile în care incidenţa depăşeşte 4 la mia de locuitori, dar e mai mică sau egală cu 7,5, se va putea circula în zilele de weekend, respectiv vineri, sâmbătă şi duminică doar până la ora 20.00. După această oră şi până la 5.00 dimineaţa vom putea ieşi din casă doar pentru câteva motive bine întemeiate: să mergem sau să ne întoarcem de la lucru, să mergem de urgenţă la medic sau la farmacie pentru a ne procura medicamente sau să ajutăm o persoană vârstnică, cu dizabilităţi, bolnavă, să îngrijim un copil sau în caz de deces în familie, dar şi când mergem la vaccinare sau viaţa ne este pusă în pericol.
 
Hotărârea de Guvern, publicată vineri în Monitorul Oficial, mai specifică faptul că, în intervalul orar care se suprapune cu orele de interdicţie, sunt permise deplasările persoanelor care călătoresc cu trenul, avionul, autocarul, în afara localităţii care pot fi dovedite cu bilet sau cu o altă variantă de plată a călătoriei. Magazinele se vor închide la ora 18.00, agenţii economici publici sau privaţi având obligaţia să-şi organizeze activitatea în intervalul 5.00-18.00. 
 
Sălile de sport şi fitness din localităţile unde incidenţa este mai mare de 4 la mie se închid. 
 
Potrivit ultimelor date, 12 judeţe sunt în scenariul roşu cu o rată de infectare de peste 3cazuri la mia de locuitori. Capitala a ajuns ieri la o rată de infectare de peste 7 cazuri la mia de locuitori, fiind deja adoptate noi măsuri de către Comitetul Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă. Ilfovul are cea mai mare rată de infectare, de 8,49 de cazuri la mie.
 


Sunt permise deplasările la slujbele religioase

Pentru persoanele care locuiesc în localităţi unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5 la mia de locuitori, interdicţia de circulaţie se extinde între orele 20.00-5.00, în toate zilele săptămânii. Sunt permise deplasările între aceste ore pentru aceleaşi motive ca în cazul localităţilor unde rata de infecţie se situează între 4 şi 7,5 la mie. 
 
Totodată, este permisă circulaţia în zilele de 3 şi 4 aprilie, respectiv 1-2 mai, în intervalul orar 20.00-2.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase. 
 
Magazinele se vor închide la ora 18.00 şi în acest caz, operatorii economici publici sau privaţi, cu activităţi în spaţii deschise sau închise să-şi deruleze activitatea între orele 5.00 şi 18.00. Excepţie fac farmaciile, benzinăriile, firmele de livrare la domiciliu, precum şi cele de transport rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto. Firmele de transport rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară, se mai prevede în actul normativ.
 
Pentru deplasarea în afara locuinţei, în intervalele de timp restricţionate, persoanele din localităţile unde incidenţa trece de 4 la mie trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere sau să deţină o adeverinţă eliberată de angajator. Declaraţia pe proprie răspundere poate fi sub forma unui tipizat completat, semnat şi datat, scrisă de mână sau în format electronic în care se specifică, pe lângă datele de identificare, şi motivul deplasării.
 
Ce e incidenţa cumulată la 14 zile
 
Prin „incidenţa cumulată în ultimele 14 zile” se înţelege incidenţa cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi şi a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcţia pentru Evidenţa Populaţiei.  

Amenzi pentru cluburi şi hoteluri

Trei cluburi celebre din Bucureşti au fost închise, în weekend, în urma unor controale efectuate de poliţişti, jandarmi şi inspectori de sănătate publică. Este vorba despre Bamboo, Loft şi Casa di David. Motivul închiderii a fost nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus. Autorităţile au aplicat mai multe sancţiuni în valoare de zeci de mii de lei, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti au dispus suspendarea activităţii pentru 30 de zile. Totodată, au fost verificate şi terasele din Herăstrău. În urma controalelor au fost date zece sancţiuni agenţilor economici în valoare de 113.000 de lei şi au fost amendate 53 de persoane, valoarea amenzilor urcând la 34.000 de lei.

Nuntă întreruptă de poliţişti la Suceava

La Suceava, poliţiştii au fost nevoiţi să întrerupă sâmbătă o nuntă organizată într-unul dintre hotelurile aparţinând omului de afaceri Ştefan Mandachi. La eveniment participau 150 de invitaţi. Tinerii căsătoriţi au fost amendaţi cu 2.000 de lei, iar proprietarul localului, cu 10.000 de lei. Ceilalţi nuntaşi au primit avertismente. 
Într-o postare pe reţeaua de socializare, Mandachi a declarat că are 70 de restaurante şi că nu poate fi prezent simultan în toate, delegând managementul să se ocupe de ele. Omul de afaceri a mai spus că a dat dispoziţie sub ameninţarea demiterii celor responsabili ca în aceste amplasamente să nu se încalce nicio prevedere anti-COVID. 
 
În legătură cu evenimentul citat mai sus, Mandachi a susţinut că în restaurantul cu pricina nu avea loc nicio nuntă şi că gradul de ocupare era de 26%, cu respectarea distanţării legale. 

A treia doză de vaccin devine probabilă

Dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naaţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare anti-COVID, CNCAV, a declarat că mai multe companii farmaceutice studiază posibilitatea adaptării serurilor astfel încât să crească eficienţa la noile tulpini de SARS-CoV-2. „Probabil, în cazul în care vom avea o prevalenţă crescută a acestor infecţii în rândul populaţiei, este posibil să fie nevoie să efectuăm o a treia doză cu vaccinul adaptat noilor tulpini”, a subliniat preşedintele CNCAV.
 
Gheorghiţă a mai spus că infectările după vaccin se pot produce pentru că vaccinurile nu au o eficacitate de 100%: „Vorbim de o eficacitate care este variabilă între 60-70% până la 90-95%, dar avem circa 5% din persoane care nu dezvoltă un răspuns imun protector, dar acest tip de răspuns nu se dezvoltă după niciun tip de vaccin şi nici după boala naturală. Practic, sunt persoane areactive care nu dezvoltă un nivel protector de anticorpi. Vorbim despre 5 persoane din 100“.
 
Cât priveşte vaccinarea sezonieră cu serul anti-COVID, medicul a declarat că nu e de părere că se va ajunge la o astfel de formulă de prevenţie: „În opinia mea şi nu doar a mea, a specialiştilor, probabil că nu. Este posibil să fie anumite categorii de persoane care sunt la risc să dezvolte anumite forme severe unde e posibil să fie nevoie de o singură doză, de un booster, însă nu cred că vom ajunge să facem vaccinare sezonieră ca la gripă”.

Aproape 1.400 de pacienţi la ATI

Datele oficiale arată că numărul de cazuri nou diagnosticate a ajuns la 4.439, în ultimele 24 de ore, din aproape 20.000 de teste efectuate, iar cel al pacienţilor decedaţi, la 117. În secţiile de ATI se află 1.386 de pacienţi, un nou record negativ, după ce sâmbătă, cifra a fost de 1.373. Capitala a ajuns la o rată de incidenţă de 7,02, şi 609 cazuri noi, în timp ce judeţul Ilfov, la 8,49 la mia de locuitori, cea mai mare din ţară, şi 383 de cazuri. Până pe 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 936.618 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 837.060 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările