- Criminalul din Caracal e acuzat că făcea proxenetism în Italia. Conform unui articol publicat pe Realitatea.net, acesta făcea parte dintr-o grupare de proxenetism, trafic de persoane şi trafic de minori care aducea tinere şi fete în Italia şi le obliga să se prostitueze.

- Jurnalistul criminalist Sorin Ovidiu Bălan susţine că răpirea Alexandrei ar fi fost făcută de o vastă reţea de trafic de persoane sau de organe care cuprinde poliţişti din Caracal, judecători, procurori şi politicieni.

- Câteva întrebări revin în comentariile multor analişti. De exemplu, cum este posibil să arzi un corp într-o curte în doar câteva ore fără să se simtă nici un fel de miros în sat şi fără să rămână urme de sânge pe jos sau pe hainele criminalului.

- Telefoanele pe care le-au primit părinţii celor două fete indică, de asemenea, un modus operandi specific reţeleleor de trafic de persoane; în astfel de cazuri, familiile sunt sunate pentru a fi induse pe piste false (li se spune că fetele au plecat din ţară să lucreze sau că au fugit cu vreun iubit).

- Oasele descoperite în casa criminalului din Caracal sunt vechi, şi foarte calcinate. Potrivit Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” din Capitală, e posibil ca analiza lor să nu ducă la nici un rezultat. Unii comentatori au speculat că ar fi de origine animală.

- Corpurile fetelor nu au fost găsite. Criminalul s-ar fi răzgândit, după ce iniţial spusese că le va arăta anchetatorilor locul unde ar fi aruncat corpurile.

- România este, după cum arătam şi în alt text, cel mai mare furnizor de carne vie pentru Uniunea Europeană, conform unui raport al Comisiei Europene. Un sfert dintre victimele care provin din România sunt copii.

- Comerţul ilegal de fiinţe umane este una dintre cele mai profitabile afaceri la nivel mondial, aflată într-o creştere vertiginoasă, care aduce câştiguri de aproximativ 32 de miliarde de dolari pe an sau 87 de milioane de dolari în fiecare zi. Se estimează că 27 de milioane de adulţi şi 13 milioane de copiii cad victime traficului de persoane – cea mai mare parte dintre sclavi sunt femei şi fetiţe (detalii aici).

- Piaţa neagră a sclavilor este a doua cea mai mare, la nivel mondial, după piaţa drogurilor. Reţelele de trafic de persoane nu includ doar dezaxaţi psihic (precum criminalul din Caracal) şi interlopi locali. Ele ajung până la cel mai înalt nivel şi includ poliţişti, magistraţi, persoane din serviciile secrete şi politicieni.

- Într-o anchetă recentă, jurnaliştii Mirela Neag, Răzvan Luţac şi Cătălin Tolontan au arătat că dintr-o astfel de reţea de prostituţie cu minore din România făceau parte poliţişti, magistraţi, şi ofiţeri SRI. Timp de 13 ani, declaraţiile tinerelor abuzate au fost ignorate, chiar dacă acestea i-au recunoscut pe făptaşi  în faţa procurorului de caz din cadrul DIICOT.

- Afacerea a fost în cele din urmă demontată de procurorii DIICOT, după o serie de descinderi la adresa unde funcţiona restaurantul-bordel, dar nu a ieşit la iveală şi palierul de protecţie.

-Chiar în eventualitatea puţin probabilă în care se va dovedi că acest individ nu are legătură cu o astfel de reţea, este foarte necesară campanie de awareness asupra amplorii şi gravităţii fenomentului traficului de persoane. Astfel de reţele reprezintă un pericol real pentru siguranţa naţională

- Sclavii din ziua de astăzi sunt mai ieftini decât oricând în istorie. Peste 1,2 milioane de copii sunt vânduţi ca sclavi în fiecare an – două treimi sunt fete (detalii aici). Majoritatea sunt folosite la munci şi sex forţat, şi unul dintre clienţii principali este industria pornografică.