Zgonea: E inacceptabil ca Băsescu să amenințe, în direct, funcționari ai MAI şi primari cu pușcăria
0Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea (PSD), consideră incalificabilă amenințarea proferată de președintele suspendat Traian Băsescu la adresa primarilor și a funcționarilor din MAI.
"Este inacceptabil că un președinte suspendat, un om care a ocupat cea mai înaltă funcție în stat, proferează amenințări cu pușcărie în direct la televizor. Este o formă de presiune fără precedent asupra oamenilor din aceste instituții și fac apel la Traian Băsescu să îi lase în pace pe acești oameni", a declarat Zgonea.
"Acest tip de abordare nu are nicio legătură cu valorile democratice și cu valorile Uniunii Europene, ci exprimă o gândire medievală, exprimă brutalitate și dispreț față de reguli. Nici măcar dictatorii moderni nu proferează amenințări atât de directe", mai a susținut Valeriu Zgonea.
Președintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat vineri, la sediul de campanie, că amânarea deciziei CCR "a fost generată de un chestor" care "a mințit înainte de organizarea referendumului, ori ieri" şi i-a transmis acestuia să ţină cont în lumina cazului Năstase că funcţionarii plătesc mai scump decât politicienii.
"Nu ştiu dacă e bine, dle chestor. Aţi minţit ori înainte de organizarea referendumului, ori ieri. Ori, un chestor...mă tem că eu v-am făcut chestor. Nu ştiu dacă e bine, dle chestor (...) Pe data de 2, Ioan Rus a dat dispoziţia să blocheze decizia Curţii Constituţionale. Şi atunci, chestorul-şef cu evidenţa populaţiei n-a făcut decât să se execute. Numai că Ioan Rus şi chestorul trebuia să ştie un lucru: au văzut cazul Adrian Năstase, când cel care a dat dispoziţia şi a fost beneficiar, omul politic a primit doar doi ani de închisoare, pe când funcţionarii care au executat fapta ilegală au primit cinci, şase, şapte ani. Deci, eu cred că domnul chestor n-a învăţat nimic din cazul Năstase", a declarat Băsescu.