PSD, mesaj pentru Klaus Iohannis:  Trebuie să rezolve criza politică majoră din „Guvernul său” pentru că a girat personal constituirea acestei coaliţii

PSD, mesaj pentru Klaus Iohannis:  Trebuie să rezolve criza politică majoră din „Guvernul său” pentru că a girat personal constituirea acestei coaliţii

PSD susţine că preşedintele Klaus Iohannis este direct răspunzător de criza politică declanşată de revocarea lui Vlad Voiculescu  FOTO: Mediafax

Partidul Social Democrat îi cere lui Klaus Iohannis să îşi exercite rolul de mediator şi să intervină public în criza politică declanşată de revocarea lui Vlad Voiculescu de la Sănătate. Cu atât mai mult, preşedintele ar trebui să intervină pentru că a susţinut personal această coaliţie „nocivă”, spun social-democraţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Social-democraţii îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să intervină cu celeritate în criza politică declanşată de „Guvernul său” şi să asigure stabilitatea ţării. PSD subliniază că România se confruntă cu valul trei al pandemiei, iar criza politică prelungită va înrăutăţi situaţia.

„PSD îi cere Preşedintelui României, Klaus Iohannis, să iasă din letargia în care se află de mai multe săptămâni şi să intervină public pentru rezolvarea crizei politice majore din „Guvernul Său”. Principala prerogativă constituţională a Preşedintelui este de a media între puterile statului şi între partidele politice pentru asigurarea stabilităţii ţării.

Atragem atenţia preşedintelui că România se află în vârful valului trei al pandemiei, fără locuri libere la ATI, cu un număr record de decese, cu mii de bolnavi cronici lăsaţi fără tratament, iar interimatul la Ministerul Sănătăţii şi criza politică prelungită nu va face altceva decât să înrăutăţească situaţia”, a transmis formaţiunea într-un comunicat.

PSD: „Iohannis a girat personal constituirea acestei coaliţii”

Partidul Social Democrat atrage atenţia că însuşi Klaus Iohannis a „girat”constituirea coaliţiei dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, de aceea preşedintele are o răspundere directă pentru situaţia actuală.

„PSD reaminteşte că preşedintele Iohannis a girat personal constituirea acestei coaliţii nocive dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, sfidând votul românilor şi rezultatul alegerilor democratice. De aceea,  Klaus Iohannis are o răspundere directă pentru criza politică actuală şi are obligaţia de a interveni public – rapid! - pentru ieşirea din acest blocaj care afectează în mod grav viaţa şi sănătatea cetăţenilor români”, se mai arată în comunicat. 

Vezi şi: Surse. Tensiuni între USR şi PLUS pe tema ieşirii de la guvernare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările