Pe urmă,  alte partide încearcă să  ridice miză, la 50, 60, 80%. Circul electoral!

Urmează la pomeni profesorii, medicii, militarii, poliţiştii, angajaţii primăriilor, toată suflarea bugetară.

 Aşa cum găleţile, uleiul şi zahărul au fost interzise prin lege ca pomeni electorale, bine ar fi ca şi aceste promisiuni salariale deşănţate să fie interzise!

Ce  studii de fundamentare, de impact bugetar, de sustenabilitate economică, aiurea, nimic din toate acestea. Să vină voturile, să curgă şampania în valuri, pe urmă vedem noi pe unde scoatem cămaşa.

Au văzut şi grecii, nu suntem primii.

Nimeni nu spune că nu e bine să avem salarii mari. Dar proporţional cu ce producem şi ce mai avem de făcut prin „bătătura” naţională.

Avem autostrăzi? N-avem! Avem infrastructură pentru irigaţii? N-avem! Avem infrastructură rurală, şcoli,  dispensare, asfalt, canalizare, apă curentă,  în rural? N-avem! Jumătate din populaţie are toaleta în fundul curţii. Că miroase!

Avem datorii externe şi la bănci? Aveeeem! Multe! Dar ce contează, voturile să vină şi după aceea mai vedem!

Dezvoltarea aceasta prin consum nu duce la creştere economică sustenabila, la locuri de muncă, la salarii venite din sfera privată, productivă. Că bugetarii nu prea produc, sau produc prost. Cu excepţii, desigur.

Banii daţi în consum se duc pe maşini de tot felul, telefoane mobile, computere, cosmetice, haine,  în majoritate importate din alte ţări. Până şi mâncarea o importăm în proporţie de 70%. Când agricultura României ar putea hrăni 80 milioane de cetăţeni!

Statul câştigă doar din TVA.  Deficitul comercial se duce deja spre un miliard de euro.

Am pierdut investiţii importante, din lipsa infrastructurii şi a unei pieţe a muncii de calitate. Adică ne lipsesc meseriaşii, pentru că statul i-a trimis pe tineri să îmbăgăţească fabricile de diplome universitare!

Îi îmbogăţim pe alţii, nu producătorii proprii, care n-au resurse să ţină pasul cu tehnica mondială. Cu câteva excepţii.

Investiţiile statului român în infrastructură, în atragerea fondurilor europene, în modernizarea statului, adică a şcolilor, spitalelor, a instituţiilor, bat pasul pe loc, sunt foarte mici.

Prioritate sunt pentru guvernanţi creşterile salariale, aducătoare de voturi. Adică, cu efect imediat.

De celelalte investiţii s-ar bucura şi urmaşii noştri. Da, dar sunt prea mici acum, sau încă n-au venit pe lume. Nu votează!

N-ar fi bună o autostradă Iaşi-Tg. Mureş, cu perspectiva extinderii spre Chişinău? Dar o autostradă de-a lungul litoralului românesc, de la Sf. Gheorghe la Vama Veche,  câte locuri de muncă ar crea în timp?

Trei milioane de români şi-au lăsat de izbelişte familiile, şi-au luat lumea în cap în căutarea unor joburi mai bine plătite. Suferă tot felul de umilinţe şi mizerii, îngrijesc bătrânii şi copiii mici ai altora.

Statul român nu le poate oferi locuri de muncă în economia reală, pentru că nu dă bani pe investiţii. Sau,  poate, să-i facă pe toţi cei trei milioane bugetari, cu creşteri salariale înainte de alegeri. Ar fi o soluţie!!!

Cei care acum „ne dau”, nu-şi pun problema dacă vor avea de unde sa-si  pună în aplicare promisiunile. Să le dea alţii. Ca în 2010.

Şi dacă n-au de unde? Treaba lor. Nu e treaba celor care promit.

Mai credem promisiunile lor? Din ce în ce mai puţini. Trebuie să fii dus cu pluta să te laşi păcălit de atâtea ori.

Generaţiile s-au schimbat. Tinerii şi oamenii activi înţeleg cum funcţionează economia. Că de unde nu e, nici Dumnezea nu poate da.  Cu atât mai puţin politicienii.

S-ar putea că politica asta, a pomenilor electorale, să aibă efect invers. Să-i decredibizeze pe cei care o practică şi să obţină voturi mai puţine, nu mai multe.

Este şi aceasta o etapă. A trezirii din anestezia pomenilor europene. Poate învaţă şi politicienii ce şi cum să promită.

Şi mai e ceva. Nu se ştie   cine e mai populist. Cel care promite  pomeni, sau cel care critică  această metoda de a atrage voturi.

S-a relativizat totul. Trăim într-o Românie relativă!

UPDATE


Alina Gorghiu promite dublarea salariilor medicilor la inceputul guvernarii.