MAE cere Parlamentului audierea a 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador. Unde vor fi trimişi Emil Hurezeanu şi George Maior

MAE cere Parlamentului audierea a 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador. Unde vor fi trimişi Emil Hurezeanu şi George Maior

Bogdan Aurescu, şeful diplomaţiei române. FOTO Facebook MAE / Arhivă

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, joi, către Parlament, cererile de audiere a 26 de candidaţi pentru poziţia de ambasador al României, în urma aprobării numirii acestora de către preşedintele Klaus Iohannis. George Maior, fost ambasador al României în SUA este propus acum pentru Iordania, Andrei Muraru este propus să fie ambasador în Statele Unite, iar Emil Hurezeanu este propus pentru Austria.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Acest demers face parte din procesul de înnoire a conducerii misiunilor diplomatice ale României, iniţiat în conformitate cu practicile şi prevederile instituţionale, în rândul şefilor de misiuni care au îndeplinit sau au depăşit mandatul uzual de 4 ani în exercitarea funcţiei de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României. În cadrul acestui proces, în urma aprobării Preşedintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, au fost publicate, la 22 februarie a.c., decretele de rechemare a 23 de ambasadori extraordinari şi plenipotenţiari ai României, care urmează să îşi încheie misiunea în termen de 90 de zile de la această dată, şi au fost înaintate, corelativ, 26 de propuneri de numiri – inclusiv la misiuni unde conducerea era vacantă”, arată un comunicat de presă al MAE. 

Sursa citată precizează că, în conformitate cu prevederile legale, propunerile de rechemări şi respectiv de numiri sunt aprobate de către Preşedintele României, fiind iniţiate de către MAE şi avizate de către prim-ministrul României.

Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României şi obţinerii avizului acestora, care are caracter consultativ, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, Preşedintele României semnează decretele de acreditare şi scrisorile de acreditare.

Printre cei trimişi în noi posturi sunt George Maior (în Iordania), Emil Hurezeanu (în Austria) şi Andrei Muraru (în Statele Unite ale Americii). „Printre criteriile avute în vedere de către conducerea MAE pentru propunerile de numiri în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României au fost urmărite profesionalismul şi compatibilitatea între spaţiul în care ar urma să se desfăşoare mandatul şi profilul persoanei propuse. În ceea ce priveşte parcursul profesional, au fost avute în vedere persoane cu competenţele, pregătirea şi abilităţile necesare pentru a performa în această calitate, pentru a apăra interesele României şi ale cetăţenilor săi, pentru a contribui la o reprezentare mai bună a României peste hotare şi, implicit, la o imagine mai bună a ţării noastre în relaţia cu partenerii săi externi, în conformitate cu liniile strategice promovate la nivelul politicii externe. Dintre numirile de ambasadori, mai mult de jumătate (53,8%), adică 14 persoane, vor ocupa pentru prima oară funcţia de ambasador. Din punct de vedere statistic este vorba despre 8 femei (candidaţii propuşi pentru Germania, Luxemburg, Cuba, Africa de Sud, Brazilia, Filipine, Tunisia, Kazahstan – astfel, o treime dintre numiri sunt femei, circa 30,7%) şi 18 bărbaţi. Conducerea MAE are o preocupare constantă pentru numirea de femei în funcţii de conducere în Serviciul Exterior şi în Centrală (unde peste 50% din poziţiile de conducere sunt ocupate de femei)”, mai indică sursa menţionată.

În ceea ce priveşte media de vârstă a persoanelor propuse, pentru diplomaţii numiţi în această funcţie pentru prima oară aceasta este de circa 51 de ani, în timp ce media de vârstă generală a numirilor este de 54 de ani, aspect care reflectă atât promovarea diplomaţilor cu experienţă vastă, care au ocupat anterior posturi şi poziţii relevante atât în Centrala MAE, cât şi în Serviciul Exterior, în alte instituţii centrale din România şi în organizaţii internaţionale, cât şi diplomaţi tineri sau cu experienţă care au atins pragul de maturitate profesională din domeniul diplomatic care îi recomandă pentru această poziţie şi care vor ocupa pentru prima oară poziţia de ambasador.

„Spre exemplu, pentru Kazahstan este numit un diplomat femeie, 43 de ani,  cu expertiză îndelungată pe zona Asiei Centrale;  pentru Polonia, diplomat, 44 de ani, specialist pe spaţiul european şi multilateral, cu mai multe posturi în exterior;  pentru Berlin, o femeie diplomat, 53 de ani, în prezent director general în MAE, cu mai multe posturi în Serviciul exterior, inclusiv anterior la Berlin, fiind vorbitor fluent de limba germană; pentru Havana, o femeie diplomat, 45 de ani, specialist în comunicare şi afaceri europene, vorbitor de limbă spaniolă;  pentru Luxemburg,  o femeie diplomat, 45 de ani, cu experienţă în serviciul exterior în domeniul multilateral; pentru Oslo,  un diplomat, 52 de ani, specialist în afaceri europene, cu mai multe posturi în exterior;  pentru Tallinn, un diplomat, 58 de ani, cu vastă experienţă în afaceri europene, multiple posturi în serviciul exterior şi experienţă în cadrul organizaţiilor internaţionale”, conform comunicatului de presă am MAE. 

Potrivit sursei amintite, acest nou proces de înnoire în rândul şefilor de misiuni ale României are loc în continuarea procesului debutat în anul 2020, când au fost rechemaţi 27 ambasadori extraordinari şi plenipotenţiari ai României şi au fost demarate procedurile de numire a 33 de ambasadori extraordinari şi plenipotenţiari. Aceste proceduri se încadrează în demersul mai amplu, iniţiat începând cu noiembrie 2019, de reformare a MAE pe criterii de competenţă, pentru a promova profesionişti în acest domeniu specializat, care să reprezinte la cel mai înalt nivel interesele României, atât în Centrala MAE, cât şi peste hotare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările