
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut vineri, în cadrul reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia, îmbunătăţirea coerentă şi unitară a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră.
Preşedintele Klaus Iohannia a participat vineri, în regim de videoconferinţă, la reuniunea extraordinară a Formatului Bucureşti 9 (B9), la Varşovia. „O importantă reuniune #Bucureşti9, pe care o găzduiesc împreună cu preşedintele Andrzej Duda”.
Şeful statului a subliniat că, în intervenţia sa, „a cerut îmbunătăţirea coerentă şi unitară a posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră”.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în urmă cu o zi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, convocată ca urmare a agresiunii militare neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei. Preşedintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, a intervenit prin videoconferinţă, prezentând evoluţiile în curs ale situaţiei de securitate.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: