Guvernul face ravagii în bugetul primăriilor. Liderul AMR: „Multe îşi vor închide porţile“

Guvernul face ravagii în bugetul primăriilor. Liderul AMR:
„Multe îşi vor închide porţile“

Robert Negoiţă, Gheorghe Falcă şi Gabriela Firea, trei dintre liderii primarilor de oraşe. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul de Finanţe le-a trimis primarilor nu doar propunerea referitoare la banii care să meargă de la Guvern spre autorităţile locale, ci şi noile cheltuieli care vor fi transferate de la Centru. Aleşii din marile oraşe acuză că prin varianta Executivului unele primării de-abia vor reuşi să plătească salariile angajaţilor, iar majoritatea nu vor avea bani pentru investiţii în 2019.

Ştiri pe aceeaşi temă

Premierul Viorica Dăncilă a evitat să le comunice primarilor de mari oraşe o soluţie pentru rezolvarea banilor pe care aceştia îi cer din impozitul pe venit, deşi la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), liderul de la Palatul Victoria le promisese că le va da un răspuns. În schimb, Eugen Teodorovici, ministrul de Finanţe, le-a transmis primariilor din România, miercuri seară, un document referitor la modul cum ar urma să fie repartizaţi banii din impozitul pe venit în 2019. Cum arată varianta Guvernului. 15% din acest impozit va merge la bugetul local al judeţului, 60% către comune sau oraşe, 20% pentru echilibrarea bugetelor locale, care vor fi controlate de consiliul judeţean, iar 5% pentru un fond distinct aflat la dispoziţia aceluiaşi consiliu judeţean.

Cheltuieli suplimentare pentru primării

Până aici, propunerea lui Teodorovici părea să se apropie de cererile edililor care voiau 67% din impozitul pe venit, dar ar fi putut ceda şi pentru 60%, potrivit unor surse politice. Dar ministrul de Finanţe a mai strecutat câteva prevederi în documentul trimis primarilor. Pe scurt, Guvernul vrea să dea în sarcina autorităţilor locale mai multe cheltuieli pentru asistenţă socială. „De asemenea, pentru eficientizarea şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale se va prelua de către unităţile administrativ teritoriale finanţarea integrală a cheltuielilor descentralizate aferente (aproximativ 6,4 miliarde lei): sistemului de protecţie a copilului, centrelor pentru persoanele cu handicap, drepturile salariale ale însoţitorilor şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap care în prezent sunt plătite de către primării în proporţie de 10% şi salarizarea personalului neclerical“, se arată în documentul trimis de Teodorovici. Varianta Guvernului nu a fost bine primită de primarii de mari oraşe. „La ora actuală, 60% nu înseamnă acoperirea pierderii pe care am suferit-o în 2017, după modificările fiscale. Să vii acum să spui că în urma creşterii salariilor, noi luăm pe o cotă de 60% din impozit pe venit de 10%,  mai mult decât pe 41,75%, dar din impozit de 16%, e, de fapt, băgatul mâinii de către Guvern în buzunarul cetăţenilor care muncesc într-o localitate. Dar ce face Guvernul? Vine şi extrage banii către centru pentru a-şi acoperi promisiunile făcute în ultimii ani. Ei, acum, nu-şi pot închide bugetul, iar primăriile ajung să deconteze fiecare invenţie a Guvernului“, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieştiului, pentru „Adevărul“.

Primar PSD: Situaţia este gravă

Pericolele care vin pentru primării odată cu această formulă de calcul sunt menţionate şi de preşedintele AMR, primarul Robert Negoiţă. „Afectarea bugetelor este majoră, iar situaţia este gravă. Sunt multe primării care în aceste condiţii, pe care nu le acceptăm în niciun fel, îşi vor închide porţile. Nu putem accepta aşa ceva. O să avem o nouă poziţie. O să-i scriem şi doamnei Dăncilă. Dumneaei ne-a promis un răspuns până la sfârşitul zilei de miercuri, dar acesta nu a venit“, a declarat primarul social-democrat al Sectorului 3.

Vor să ajungem ca în 2000, la o rebaronizare a ţării. Fiecare primar o să vină la Consiliul Judeţean şi o să se roage de preşedinte să-i dea bani

Adrian Dobre, primarul Ploieştiului

Primarul Ploieştiului afirmă că municipalitatea pierde 22 de milioane prin trecerea asistenţei sociale la autoritatea locală. Mai mult, Adrian Dobre a atras atenţia că, pe lângă faptul că primăriile nu vor mai avea bani de investiţii din bani proprii, prin noua variantă, o bună parte din bani vor ajunge în mâna preşedintelui de Consiliu Judeţean. „Vor să lase o sumă mare de bani la Consiliul Judeţean şi ajungem ca în 2000, la o rebaronizare a ţării. Fiecare primar o să vină la Consiliul Judeţean şi o să se roage de preşedinte să-i dea bani“, a subliniat Dobre, punctând faptul că Dragnea a minţit şi când a spus că autorităţile vor primi mai mulţi bani din cotele defalcate la TVA, în condiţiile în care anul acesta vor fi doar 11 miliarde, iar anul trecut au fost 15 miliarde de lei. 

Nemulţumiri vin şi din partea primăriilor de ţară, care vor suferi mai ales din partea trecerii asistenţei sociale la autorităţile locale, pentru că vor piede din bani. „Ne-au omorât. Pe formula asta de calcul de-abia reuşim să plătim salariile. Iar la noi a fost o primărie care a ieşit pe excedent. Ne dau cu o mână, dar, de fapt, ne iau cu două“, a declarat un reprezentant al administraţiei locale pentru „Adevărul“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: