Plecarea lui Elwis Săftoiu de la TVR este un lucru ce nu trebuia să se întâmple, pentru că  venirea sa în această funcţie nu trebuia să se întâmple. În cazul acestui manelist politico-administrativ cu nume de star rock, spectacolul trebuia să nu aibă loc. În toată panoplia de foşti directori ai acestei instituţii nu cred să fi fost unul mai penibil decât acest personaj a cărui mare calitate a fost aceea de a fi fost soţul soţiei sale într-o perioadă istorică fastă a familiei lor.

Nu putem să nu ne reamintim cu emoţie cele două mari realizări săftoiului consort: desfiinţarea postului TVR Cultural şi TVR Info. Dacă în cazul TVR Info a încercat să pună la loc ceva după ce a stricat ceea ce mergea şi era în creştere, realizând un fel de post ce preia şi compilează ştiri de pe la alţii (TVR News), în cazul celui de-al doilea nu a făcut decât să fugărească nişte emisiuni pe TVR 2 şi pe posturile regionale. Aşa a înţeles el să eficientizeze activitatea TVR. Şi pentru că a considerat insuficientă eliminarea celor două canale de televiziune, Elvis a hotărât să se extindă, proiectând megalomanic secţii prin marile oraşe ale lumii, unde să plece cu misiune de campanie o gramada de „teverişti” care să ne trimită ştiri care să confirme sau să infirme ceea ce vedem noi pe CNN, Euronews şi alte posturi căzute pradă profesionalismului.        

Perioada rock and roll a TVR s-a încheiat. Elwis şi-a făcut datoria, Elvis poate să moară, sub aspect politico-administrativ. Şi sperăm să nu mai apară precum strigoii din filmele de groază, care ţipă din nou chiar după ce începe să curgă genericul. Vom vedea ce urmează: o perioadă pop, una heavy, una hip hop sau una folclorică? Depinde de numele noului star: Rareş, Cornel, Mircea...

Niciunul dintre cei anunţaţi, ce se pregătesc pentru a urca în scenă, nu-mi plac. Puţini mai fac artă azi, în epoca playback-ului.