Dan Cărbunaru a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului

Dan Cărbunaru a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului

Dan Cărbunaru FOTO Facebook

Jurnalistul Dan Cărbunaru a fost numit, marţi, în funcţia de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului şi purtător de cuvânt al Guvernului. Anunţul a fost făcut de Biroul de Presă al Executivului. De asemenea, Mircea Abrudean a fost numit şef al Cancelariei Prim-ministrului cu rang de ministru.

Potrivit Guvernului, marţi, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a făcut următoarele numiri în cadrul aparatului de lucru al Guvernului: Marian Neacşu, Secretar General al Guvernului, cu rang de ministru, Mircea Abrudean, şef al Cancelariei Prim-ministrului  cu rang de ministru şi Cărbunaru Jean-Dănuţ, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, purtător de cuvânt al Guvernului.

Noul purtător cu cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, şi-a început cariera jurnalistică în 1999, ca reporter la agenţia de presă Mediafax. A mai lucrat la Adevărul, şi Gândul, precum şi în televiziuni, la posturile Naţional TV, B1 TV şi TVR.

Potrivit site-ului TVR, în 2005, Dan Cărbunaru a prezentat la TVR seria de interviuri Misiune permanentă şi a fost Realizator de televiziune pentru Calea Europeană, un talk-show pe Afaceri Europene, la TVR1.

Din 2006 s-a specializat în domeniul afacerilor europene, la site-ul caleaeuropeană.ro. A realizat, potrivit CV-ului, consultanţă strategică pe imagine şi comunicare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările